"Ce documente pot fi semnate de o alta persoana din cadrul firmei, in cazul de fata, Manager Resurse Umane, decat Directorul General in ceea ce priveste angajarea, incetarea, decizie, adeverinte, act aditional sau alte documente care tin de dosarul personal al salariatului? Care e procedura privind delegarea de semnatura?"
Raspunsul specialistului:
De principiu, actele/documentele unei societati trebuie semnate de reprezentantul legal al acesteia. Acesta are insa si posibilitatea de a delega dreptul de semnatura intr-un anumit domeniu sau unele din competentele sale unei alte persoane (salariat) din cadrul societatii. Delegarea de semnatura se face de catre reprezentantul legal prin decizie interna. Fiind vorba de o societate trebuie consultat si actul constitutiv/statutul acesteia care ar putea contine si prevederi cu privire la modul in care se face delegarea.
Delegarea reprezinta o imputernicire pe care un angajat o primeste pentru a actiona in numele celui care a dat imputernicirea si astfel, persoana care primeste delegarea trebuie sa dispuna de toate cunostintele si calitatile necesare indeplinirii celor stabilite prin actul de delegare si de asemenea trebuie sa fie de acord cu aceasta delegare.
Limitele delegarii se stabilesc chiar prin actul de delegare, mentionandu-se in acesta categoriile de documente care pot fi semnate de persoana imputernicita. Daca, spre exemplu, in actul de delegare se precizeaza ca Managerul de resurse umane este imputernicit sa semneze toate documentele de resurse umane, atunci acesta poate semna toate aceste acte/documente (decizii, contracte de munca, adeverinte, orice documente necesare gestiunii resurselor umane).
Poate exista si o delegare partiala, doar pentru anumite documente, insa in acest caz, in actul de delegare fie se enumera expres acele acele documente pe care persoana delegata le poate semna in locul reprezentantului legal, fie se stabileste ca semneaza documentele de resurse umane cu unele exceptii si se enumera acele exceptii, astfel incat persoana delegata sa stie ce documente nu are dreptul sa semneze.
Este recomandabil ca in continutul actului de delegare sa se precizeze si termenul pentru care se face delegarea. La expirarea termenului, daca reprezentantul legal doreste, printr-o noua decizie, aceasta poate fi prelungita pentru aceeasi persoana sau acordata unei alte persoane.
Astfel, este la latitudinea titularului dreptului de semnatura, adica a reprezentantului legal al societatii, de a decide pentru ce documente deleaga dreptul sau de semnatura unui alt salariat.
Un alt aspect pe care puteti sa il luati in considerare ar fi si acela de a mentiona in fisa postului Managerului de resurse umane faptul ca este delegat sa semneze toate documentele de resurse umane, mai ales daca exista o rubrica in fisa postului referitoare la limite de competente sau delegare de competente.
Un raspuns oferit in martie 2024, de catre expertii de la PortalCodulMuncii. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si salarizare.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Aplicarea facilitatilor in sectorul constructiiIntrebare: O societate desfasoara activitate conform codului CAEN 4120 a Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale. In anul 2019 societatea inregistreaza o cifra de afaceri de 5.083.954 lei, din care cifra de afaceri aferenta constructiilor este de 3.859.577 lei. In acest caz, in anul 2019 cifra de afaceri din constructii este inferioara pragului de 80% din cifra de afaceri (4.067.163 lei). In anul 2020, intrucat in anul precedent societatea nu a indeplinit conditiile, activitatea...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Obligatii privind stabilirea drepturilor salarialeIntrebare: O societate cu obiect de activitate Restaurante 5611, desfasoara activitatea in zile lucratoare si in weekend si salariatii primesc spor de weekend proportional cu perioada lucrata conform CIM. La intocmirea pontajului de catre administratorul restaurantului, exista situatia in care un salariat a efectuat doar 18 zile din numarul de zile lucratoare din luna respectiva, exemplu 21 zile lucratoare in acea luna. Administratorul restaurantului doreste sa plateasca salariu de baza intreg (salariu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<