Un nou proiect de lege a fost depus la Senat pentru dezbatere, fiind vorba chiar despre situatia recent aparuta - razboiul din Ucraina. Motivati de aceasta situatie fara precedent, mai mult senatori si deputati de la USR au decis sa inainteze o propunere legislativa care are ca scop sustinerea cetatenilor in contextul aparitiei unei crize umanitare.
Practic, cei de la USR propun un
proiect de lege care sa le permite salariatilor, in cazul aparitiei unei pandemii sau a unui razboi, sa aiba dreptul de a se oferi voluntari, solicitand angajatorilor sa le fie suspendat contractul individual de munca (CIM), timp de 5 zile lucratoare pe luna.
Dar munca acestor voluntari nu va fi gratuita, proiectul propune ca acele 5 zile sa fie platite din fondurile publice, cu o indemnizatie de maximum 75% din salariul mediu brut.
ATENTIE! Vorbim doar despre o propunere legislativa, pentru a intra in vigoare are nevoie de votul favorabil al Parlamentului, promulgarea de catre presedinte, precum si publicarea in Monitorul Oficial.
Momentan, in expunerea de motive se poate remarca:
"Guvernul are posibilitatea sa se substituie angajatorului pentru plata drepturilor salariate, pe perioada prestarii activitatii de voluntariat, dar nu mai mult de 5 zile lucratoare pe luna, prin oferirea unei indemnizatii stabilite la 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat. Indemnizatia se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj fara a putea depasi 75% din castigul salariat mediu brut prevazut prin lege.
Acordarea sumelor necesare platii indemnizatiei prevazute la art. 4 alin. (2) se realizeaza in conditii similare cu cele prevazute de OUG nr.2/2022 privind stabilirea unor masuri de protectie sociala a angajatilor si a altor categorii profesionale in contextul interzicerii, suspendarii ori limitarii activitatilor economice, determinate de situatia epidemiologica generata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
b) Organizatiile prestatoare, definite ca persoane juridice de drept privat fara scop lucrativ (organizatii neguveraamentale) care vor fi stabilite prin anexa la hotararea de Guvern data in aplicarea prezentei legi, isi vor putea coordona eforturile cu cele ale autoritatile publice, pentru a contribui la gestionarea cat mai rapida a crizei umanitare sau a dezastrului survenit."
Pentru a participa la astfel de actiuni de voluntariat, persoanele care aleg sa isi suspende CIM trebuie sa aiba domiciliul fiscal pe teritoriul Romaniei.
Va exista un contract de colaborare pentru cei care decid sa participe la astel de actiuni, care va reprezenta vechime in munca:
"Persoanele fizice salariate vor putea sa-si suspende contractul individual de munca, cu acordul angajatomlui, pentm a participa pentru o perioada de maximum 5 zile lucratoare pe luna, in baza unui contract de voluntariat, la activitati demlate de organizatii neguvemamentale, pentm a ajuta la gestionarea crizei umanitare / dezastmlui survenit, fara a se teme ca isi vor pierde locul de munca sau ca-si vor diminua semnificativ veniturile obtinute in mod normal in cadml activitatii salariate."
Proiectul de lege prevede si ca:
"Criza umanitara se refera la acel eveniment exceptional care, prin natura sa, comporta un grad ridicat de risc social si care, in lipsa unui raspuns imediat, poate conduce la efecte negative sistemice, periclitand integritatea fizica si/sau psihica a unui numar foarte mare de persoane sau cauzand stramutarea fortata a unui segment mare de populatie, precum conflictele armate, dezastrele naturale de mare amploare de origine geologica sau meteorologica, accidentele chimice, biologice sau nucleare, avariile la constructii hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masa si exploziile, foamete si mainutritie, accidentele majore la utilaje si instalatii tehnologice periculoase, caderile de obiecte cosmice, accidentele majore si avariile mari la retelele de instalatii si telecomunicatii, si altele asemenea."
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Detasare transnationala.Munca in zi de sarbatoare legalaIntrebare: Suntem o firma de instalatii in constructii si avem un santier in Germania. Angajatii din Germania sunt detasati transnationali si sunt platiti de catre firma noastra in Romania, in baza formularului A1. Problema pe care o intampinam este in situatia zilelor libere legale din Germania, care nu corespund cu cele din Romania. De exemplu in luna mai 2025 in Germania au fost doua zile libere platite iar in Romania doar o zi. Cum trebuie sa ii pontam in Romania pentru a doua zi de liber platit in...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Prelungire si modificare contract colectiv de munca (CCM)Intrebare: Am transmis la ITM contractul colectiv de munca inregistrat cu 28.07.2023 Ce procedura, mai exact ce pasi si ce documente trebuie sa transmit pentru prelungirea lui in acest moment? Deasemeni ce termene pentru convocator angajati, convocator reprezentanti si predare catre ITM trebuie sa respectam? Avand in vedere majorarea salariala din ultimii 2 ani, cum modificam si noi datele din prelungire CCM? Trebuie sa mai verifice ITM ul prelungirea? Prin ce modalitate transmitem catre ITM, mergem cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<