La finele saptamanii trecute, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat ca se pregatesc noi completari in ce priveste reglementarea somajului tehnic prin ordonantele de urgent din ultima perioada.
Referitor la persoanele fizice autorizate (PFA) care doresc obtinerea ajutorului de somaj tehnic finantat de stat, ministrul muncii a precizat:
“Am discutat mult cu bancile. Cei care au PFA cu activitate afectata de criza si doar cont personal al celui care conduce, vor putea comunica exclusiv electronic cu bancile ale caror clienti sunt pentru a le deschide si unul pentru PFA. Nu putem trimite bani publici in conturi personale. Multumesc bancilor care au fost receptive. Solidaritate, in aceasta perioada, inseamna sa ne implicam toti”.
Cu toate acestea, nenumarate PFA-uri atrag atentia ca in legislatie nu este prevazuta obligatia de a avea un cont separate pentru activitatea independent desfasurata, ca urmare a faptului ca patrimonial unui PFA nu este diferit de cel al persoanei fizice, astfel ca persoana fizica raspunde in solidar cu PFA-ul infiintat.
Astfel, nenumarate persoane care au ca forma de organizare PFA-ul si-au exprimat nemultumirea cu privire la noua obligatie de a-si deschide un nou cont si cer bancilor sa trimita indemnizatia de somaj tehnic in conturile deja existente. Una dintre nemultumiri vizeaza faptul ca multe banci refuza in prezent sa deschida un cont prin comunicare la distanta si cer persoanelor in cauza sa se deplaseze la sediul bancilor la care vor sa isi deschida cont.
Sumele de la AJPIS pot fi trimise astfel deja in conturile detinute de PFA-uri, atrag atentia mai multi profesionisti, fara ca acestea din urma sa fie obligate sa isi deschida conturi noi in conditiile in care sumele incasate de PFA-uri ca urmare a prestarii activitatilor specifice se incaseaza in conturile bancare deja existente.
De asemenea, ministrul a facut un anunt cu privire la activitatea avocatilor:
“Am primit si integrat in noua noastra propunere pentru Guvern clarificarile de la Ministerul Justitiei pentru a putea acorda sprijin si avocatilor a caror activitate a fost afectata. Afectata! Se va declara pe proprie raspundere”.
Totodata, ministrul a anuntat ca vor urma si alte masuri pentru a sustine si persoanele care muncesc si in aceasta perioada:
“Ma gandesc deja la alte masuri. Pentru #Romaniaactiva. Reiau seria consultarilor pentru a imi valida propunerile. Toti cei care vor sa contribuie cu idei, indiferent de formatiunea politica, oameni care pun interesul public deasupra calculelor electorale ma gasesc in orice moment. Ma intereseaza ca si cei care muncesc sa primeasca un semn ca efortul lor, in aceasta perioada, este vazut de Guvern.”
In practica, urmand inclusiv un sistem care se aplica in alte tari, se recomanda deschiderea unui cont separat destinat strict activitatilor afiliate PFA-ului. Astfel se usureaza inclusiv munca autoritatilor care pot analiza doar acele venituri, iar PFA-urile sunt ferite de orice interpretari eronate si chiar greseli la calculul veniturilor si intocmirea declaratiilor. Mai mult, in situatia in care se fac popriri pe cont, se va face poprire doar pe contul asociat PFA-ului si nu pe contul “personal” pe care il invoca in aceasta perioada nenumarate PFA-uri, obligate sa isi deschida un alt cont bancar.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Procedura obligatorie de identificare a persoanelor cu dizabilitatiIntrebare: In cazul unui angajator cu peste 50 de salariati, care opteaza pentru plata lunara a contributiei datorate pentru neincadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati, exista obligatia legala de a face dovada ca a efectuat demersuri pentru identificarea si angajarea unei persoane cu handicap? Mai exact, in cazul unui eventual control ITM/ANPDPD, angajatorul trebuie sa prezinte documente care sa dovedeasca faptul ca a cautat persoane cu handicap disponibile pentru angajare si ca nu a identificat...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Obligatii privind recuperarea indemnizatiilor din FNUASSIntrebare: In contextul publicarii Ordinului nr. 909/1231/2026 din 21 iulie 2026, cum se completeaza certificatele de concediu medical pentru a fi depuse la Casa de Sanatate in vederea recuperarii sumelor FNUASS, in situatia in care sunt diferente recalculate pentru concediu medical in continuare?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<