Personalul nedidactic din invatamant va beneficia de salarii mai mari incepand cu luna februarie 2017, dupa ce Guvenul a aprobat o Ordonanta de Urgenta in acest sens.
Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din invatamant se vor incadra intre salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, si 1947 lei, in functie de vechimea in munca.
Mai bine de 53.000 de persoane din domeniul educatiei vor beneficia de aceste majorari salariale. Cresterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, suma asigurata prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educatiei Nationale.
In acest context premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educatiei Nationale, Pavel Nastase, si reprezentantii sindicatelor din educatie au discutat referitor la propunerea Guvernului de majorare a salariilor personalului nedidactic din invatamant.
“Respect munca si contributia fiecarui om din sistemul de invatamant. Am toata deschiderea sa gasim solutii rapide pentru problemele salarizarii personalului nedidactic din educatie si pentru indreptarea acestei nedreptati care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din invatamant“, a subliniat seful Executivului.
Legis Plus Legislatia Muncii
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Conform comunicatului de presa oferit de guvern, este mentionat faptul ca acesta va promova o Ordonanta de Urgenta, in scopul solutionarii problemelor aparute in salarizarea personalul nedidactic din invatamantul preuniversitar si universitar.
In acest sens, se doreste incadrarea in grila, in functie de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar masura va fi aplicata incepand cu luna februarie 2017.
Drepturile personalului nedidactic din invatamant se vor incadra intre salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, si 1947 lei, potrivit noii grile de salarizare.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu si ministrul Educatiei Nationale Pavel Nastase doresc si solutionarea situatiei sporurilor salariale pentru personalul din educatie. Executivul are in atentie aceasta situatie care treneaza de mai mult timp si are toata deschiderea si face eforturi sa fie rezolvata.
De asemenea, membrii Guvernului si reprezentantii sindicatelor din invatamant au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educatiei Nationale pana la sfarsitul acestui an.
In acest context, premierul Grindeanu a aratat ca noul proiect va fi rezultatul unei ample consultari cu mediul academic, societatea civila, sindicate, patronate, partide politice, cu toti cei interesati.
Sursa: Guvernul Romaniei