Care sunt termenele de contestare pentru decizia de incetare a contractului individual de munca? Pentru acordul partilor,
demisie, concediere individuala si colectiva?
Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 268 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Alin. (2) din acelasi articol mentioneaza ca in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Conform art. 211 din Legea 62/2011 a dialogului social, cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate dupa cum urmeaza:
a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa;
b) constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi ceruta de parti pe intreaga perioada in care contractul respectiv se aplica;
c) plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Asadar, referitor la termenele de sesizare a instantelor judecatoresti, art. 268 lit. a) stabileste un termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii deciziei unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca, iar art. 211 lit. a) prevede un termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura unilaterala dispusa privind executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca. Asadar cele doua acte normative prevad termene diferite de contestare.
Insa scopul urmarit de legiuitor prin Legea 62/2011 este acela de a prelungi in favoarea salariatilor termenele de sesizare a instantei.
In concluzie, termenul de 45 de zile calendaristice prevazut de art. 211 lit. a) din Legea 62/2011 a dialogului social se aplica in toate situatiile in care se contesta masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Tichete de masa. Coditii de acordareIntrebare: Tichetele de masa pot fi acordate doar unora din angajati cu functia de baza, ele pot fi diferite ca si valoare de la un angajat la altul. Pentru salariatii minori se pot oferii tichete cu valoare mai mica decat pentru un salariat18 ani ? Daca se poate obligatiile angajatorului privind tichetele de masa.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Prestatii pentru moblitate. Irelevanta denumirii din punct de vedere al tratamentului fiscalIntrebare: Pentru salariatii cu loc de munca mobil, se acorda o indemnizatie de mobilitate in procent sau suma fixa pentru fiecare zi lucrata, in limita plafonului de 33% din salariu si care nu depaseste 57,5 lei/zi. Aceasta indemnizatia de mobilitate se trece in REGES? pentru ca in REGES este prevazut doar ca SPOR de mobilitate. Care sunt consecintele din punct de vedere fiscal daca indemnizatia de mobilitate s-a inregistrat in REGES ca SPOR, dar aceasta nu a fost inclusa in salariul brut pentru calculul...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<