Demisia salariatului. Dreptul angajatorului de a renunta total sau partial la dreptul de preaviz.

Tip: Decizie

Codul muncii, art. 55 lit. c si art. 79 alin. 1 si alin. 7

In situatia in care salariatul isi da demisia, angajatorul poate renunta total sau partial la dreptul de preaviz, deoarece acest drept prevazut in favoarea sa, iar nu a salariatului, nefiind necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca. Pe cale de consecinta, eventuala decizie de incetare a contractului individual de munca, emisa de catre angajator, nu trebuie motivata.

Curtea de Apel Timisoara, sectia conflicte de munca si asigurari sociale,
decizia civila nr. 239 din 20 martie 2007

Prin sentinta civila nr. 107/PI din 18 ianuarie 2007, Tribunalul Timis a admis actiunea civila formulata de reclamanta M.A. impotriva paratului Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara, a anulat decizia nr. 114/18.10.2006 si hotararea nr. 10/19.10.2006, emise de parat, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei si hotararii, ce au fost anulate, si reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior emiterii actelor anulate, respectiv acela de magazioner.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, fata de prevederile art. 55 lit. c coroborate cu cele ale art. 79 alin. 1, alin. 4, alin. 5, alin. 7 si alin. 8 si ale art. 38 din Codul muncii, decizia nr. 114/18.10.2006, prin care parata a hotarat incetarea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data de 18.10.2006, in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 79 pct. 7 din Codul muncii, este lovita de nulitate absoluta, intrucat in cuprinsul ei nu se face nici o referire la dreptul de preaviz. Ori, angajatorul este obligat sa faca o astfel de mentiune, ce reprezinta o conditie de fond a valabilitatii deciziei, deoarece salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, precum dreptul la preaviz, iar tranzactia prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestora este lovita de nulitate absoluta.

Paratul Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara a formulat recurs impotriva sentintei Tribunalului Timis, solicitand admiterea recursului si modificarea ei, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.

Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM

Vezi AICI detalii

Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet

Vezi AICI detalii

Noua lege a pensiilor Ghid practic

Vezi AICI detalii

In motivarea cererii de recurs se arata ca decizia contestata nu este o decizie de concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului si nici o decizie pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, astfel incat, in cauza, nu sunt incidente dispozitiile privitoare la nulitatea absoluta, prevazuta de art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, iar decizia nu trebuia motivata in fapt.

Aceasta decizie a fost emisa in urma initiativei exclusive a reclamantei-intimate de incetare a contractului individual de munca, prin cererea inscrisa in registrul de intrare-iesire sub nr. 1692/18.10.2006, cerere acceptata de conducerea recurentului fara nici un termen de preaviz.

Intrucat nimeni nu poate sa isi invoce propria culpa, intimata nu poate sa invoce, in favoarea ei, imprejurarea ca a scris cererea de demisie in „graba fara sa se gandeasca”.

In drept, se invoca dispozitiile art. 299, art. 300 alin. 2 si alin. 3, art. 302, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 si art. 315 C. pr. civ.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Reclamanta a fost angajata Teatrului National „Mihai Eminescu” Timisoara, in baza contractului individual de munca nr. 65/22.06.1996, incheiat pe durata nedeterminata, ocupand postul de magaziner.

La data de 18.10.2006, reclamanta a depus la registratura teatrului cererea de demisie inregistrata sub nr. 1692/18.10.2006.
Urmare a acestei cereri, paratul – recurent a emis decizia nr. 114/18.10.2006, prin care, in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 79 alin. 7 din Legea nr. 53/2003, constata incetat contractul individual de munca al reclamantei cu incepere de la data de 18.10.2006.

Prin cererea inregistrata la Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara, sub nr. 1700/19.10.2006, reclamanta-intimata a solicitat angajatorului sa revina asupra deciziei nr. 114/18.10.2006, aratand ca a scris in graba cererea de demisie, fara a se gandi, deoarece se afla intr-o stare de stres datorata unor probleme personale cu care se confrunta si regreta aceasta cerere de demisie.

Aceasta cerere a fost solutionata prin hotararea nr. 10/19.10.2006, emisa de paratul – recurent. in cuprinsul acestei hotarari se mentioneaza ca decizia nr. 114/18.10.2006 este corecta si nu se revoca.
Prin urmare, sustinerea reclamantei ca a contestat decizia nr. 114/18.10.2006 la data de 18.10.2006, contestatia fiind solutionata la data de 18.10.2006 nu este reala, asa cum rezulta din copia xerox a registrului de intrari-iesiri al paratului-recurent.
In sustinerea contestatiei formulate impotriva deciziei nr. 114/18.10.2006 si a hotararii nr. 10/19.10.2006 se invoca exceptia de nulitate absoluta a celor doua acte juridice, aratandu-se ca, in speta, sunt incidente dispozitiile art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, deoarece aceste acte juridice nu sunt motivate. Pe de alta parte, se sustine ca angajatorul a incalcat dispozitiile referitoare la conflictele de munca, intrucat nu a acordat termenul de preaviz.

Avand in vedere dispozitiile art. 79 alin. 1, 4, 5, 7 si 8 coroborate cu cele ale art. 55 lit. c din Codul muncii, instanta de fond a invocat, din oficiu, exceptia nulitatii absolute a deciziei contestate, si, apreciind ca exceptia invocata este intemeiata, a admis actiunea ca fiind intemeiata.

Hotararea recurata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii, astfel incat, in speta, este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C . pr. civ..
Conform art. 55 lit. c din Codul muncii, contractul individual de munca poate inceta ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege.

Art. 79 alin. 1 din Codul muncii prevede ca: „ prin demisie se intelege actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz”.
Data fiind natura sa juridica, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocata dupa ajungerea ei la cunostinta angajatorului, decat cu acordul expres sau chiar tacit, dar neechivoc, al acestuia din urma. Acordul este tacit in situatia in are angajatorul nu impiedica salariatul sa-si desfasoare in continuare activitatea dupa momentul in care el si-a exprimat vointa in sensul incetarii contractului si a expirat termenul de preaviz ori dupa data la care angajatorul a renuntat total ori partial la termenul de preaviz.

In speta, angajatorul a respins, in mod expres, cererea reclamantei de revocare a demisiei, asa cum rezulta din hotararea nr. 10/19.10.2006, astfel incat cererea de demisie isi produce efectele juridice.

Potrivit art. 79 alin. 7 din Codul muncii, demisia are ca efect incetarea contractului individual de munca la data expirarii termenului de preaviz, a carui durata se stabileste in conditiile reglementate de art. 79 din Codul muncii, sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv.

Angajatorul poate renunta total sau partial la dreptul de preaviz, deoarece acest drept opereaza in favoarea sa, iar nu a salariatului. Scopul preavizului, in cazul demisiei este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua masurile necesare inlocuirii salariatului demisionar, evitandu-se astfel consecintele negative pe care le-ar putea avea incetarea intempestiva a contractului de munca.
In cuprinsul deciziei nr. 114 din 18 octombrie 2006, se mentioneaza ca temeiul de drept al incetarii contractului individual de munca al reclamantei – intimate, la data depunerii demisiei,: 18.10.2006, il reprezinta dispozitiile art. 55 lit. c coroborate cu cele ale art. 79 alin. 7 din Codul muncii. Prin urmare, se poate conchide ca angajatorul a renuntat total la termenul de preaviz, conform prevederilor art. 79 alin. 7.

In cazul demisiei, nu este necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca, deoarece contractul individual de munca inceteaza de drept la data expirarii termenului de preaviz sau a renuntarii totale sau partiale de catre angajator la acest drept.

Pe cale de consecinta, instanta de fond a apreciat gresit ca decizia contestata trebuia sa cuprinda mentiunile referitoare la dreptul de preaviz, ca o conditie de fond a valabilitatii acesteia.
Nefiind necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca in cazul demisiei, eventuala decizie emisa intr-o asemenea situatie nu trebuie motivata, contrar sustinerii reclamantei.

Dispozitiile art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, invocate prin cererea de chemare in judecata pentru a sustine exceptia nulitatii absolute a actelor juridice contestate, nu sunt aplicabile in cauza, deoarece decizia nr. 114/18.10.2006 si hotararea nr. 10/19.10.2006 nu se refera la o concediere pentru motive care tin de persoana salariatului, ci la incetarea contractului individual de munca al reclamantei prin demisie.