Avand in vedere discutiile din spatiul public privind dimensiunile formularului pentru obtinerea ajutorului de incalzire a locuintei, acordat conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (MMPS) face urmatoarele precizari:
Formularul nu este o inventie romaneasca, ci este similar cu alte state UE pentru scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor.
Fata de formatul vechi, din 2016, care a fost apreciat pentru ca a eliminat alte 3 documente, s-au adaugat 11 randuri in care sunt:
- 2 bife pentru noul beneficiu (suplimentul de energie)
- 2 casete pentru identificarea mai usoara a beneficiarilor prin completarea Cod Loc Consum (CLC) la gaze naturale si energie electrica
- o explicatie in 4 randuri, care trebuie citite si nu completate, pentru a stabili sistemele pentru care se va acorda suplimentul pentru energie, avand in vedere ca se poate asigura in mod combinat.
Aceste 11 randuri care ajuta la identificarea fiecaruia, din numarul urias beneficiari - 500.000 de gospodarii, ajuta ca procedura sa se deruleze fara dificultati si oamenii sa primeasca ajutorul statului repede si fara incurcaturi.
Precizam ca acest tip de formular nu este o inventie a actualului Guvern si nici macar o inventie a Romaniei. Principiul aplicat are la baza scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor si este similar cu ale statelor membre. Romania aplica acest principiu din anul 1995, cand a fost instituit prima data ajutorul social, iar din anul 2011 acest principiu a inceput sa fie aplicat si pentru plata ajutorului de incalzire.
Formularul a fost updatat in anul 2016 ca fiind formular unic pentru solicitarea drepturilor bazate pe testarea mijloacelor, adica drepturi care iau in considerare atat de veniturile realizate de persoana singura sau de membrii familiei, precum si bunurile detinute a caror valorificare ar putea conduce la obtinerea altor venituri. Aceste drepturi sunt: ajutorul social, alocatia pentru sustinerea familiei, ajutorul pentru incalzirea locuintei.
”Dupa atatia ani de acordare a ajutorului de incalzire, oamenii care solicita an de an acest tip de sprijin sunt obisnuiti cu acest formular, iar MMPS a pastrat aceeasi forma pe care doar a completat-o cu cateva elemente necesare pentru suplimentul de incalzire, tocmai pentru a clarifica procesul, in conditiile numarului mare de beneficiari. In acest an, acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei poate fi solicitat pana in 20 noiembrie, deci ii incurajez pe cei care sunt singuri si au venituri mai mici de 2.053 de lei sau pe reprezentantii familiilor cu venituri mai mici de 1.386 de lei/membru, sa se adreseze primariilor si sa ceara indrumare pentru a beneficia de reducerea facturilor”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
In plus, o parte din primarii au dezvoltat inca din anii anteriori diferite programe informatice care sa le ajute in acordarea acestor drepturi, iar acele aplicatii/programe au in vedere acest formular. Prin urmare, MMPS a incercat sa nu creeze dificultati si cheltuieli suplimentare pentru modificarea acelor programe.
De altfel, tot din acest motiv nu a fost modificata nici modalitatea de acordare si s-a decis pastrarea procedurii din OUG 70/2011, aplicata pana acum.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Conditii efectuare concediu paternalIntrebare: Avem un coleg la care i+a nascut sotia in luna Noiembrie. Cat timp are acest coleg la dispozitie pentru a beneficia de concediul paternal si de concediul de puericultura deoarece a facut acest curs.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Incadrare in munca persoana cu handicap cu norma de lucru mai mica de 8 ore pe zi. SalariuIntrebare: Va rugam sa ne ajutati urgent cu un raspuns la urmatoarea intrebare. Avem un angajat incadrat in grad de handicap mediu. Are recomandare de reducere a programului de lucru la 6 ore. Va rugam sa ne comunicati daca se poate reduce programul de lucru, cu mentinerea salariului.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<