Avertisment scris. Cercetare disciplinara prealabila

31 August 2010
31 August 2010
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Intrebare:
Un salariat a savarsit o abatere disciplinara. In ideea ca i se va da un avertisment scris conducerea unitatii a dispus verbal audierea/ancheta prealabila a salariatului in ziua cand a luat cunostinta de abaterea disciplinara. Persoanele imputernicite de conducere au intocmit in aceeasi zi un proces verbal pentru informarea conducerii institutului. Salariatul a refuzat sa prezinte explicatii in scris in timpul audierii. Dupa 3 zile a fost sanctionat cu avertisment scris.

Cunoastem faptul ca in timp ce Codul Muncii (art. 267 alin. 1) nu prevede cercetare disciplinara prealabila in cazul sanctionarii cu avertisment, din CCM Unic la Nivel National (art. 75 alin (1)) rezulta, ca dimpotriva, este obligatorie cercetarea disciplinara si in cazul avertismentului scris. Art. 258 lit. g din Codul Muncii stabileste ca regulile referitoare la procedura disciplinara sunt cuprinse in Regulamentul Intern. In Regulamentul Intern al unitatii in capitolul „Reguli referitoare la procedura disciplinara” se prevede ca se va face o ancheta prealabila in cazul avertismentului scris, fara a se solicita toate etapele prevazute pentru celelalte sanctiuni. Nu s-a transmis convocator scris in termenul prevazut. Toate celelalte cerinte din Codul Muncii si CCMUN au fost respectate. Considerand ca prevederile Codului Muncii prevaleaza celorlalte reglementari s-a procedat in acest fel.
Data fiind aceasta situatie, s-a procedat legal?
        
Raspuns (valabil la data de 31.08.2010):
In cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara intervine raspunderea disciplinara a acestuia.

Pentru a stabili vinovatia salariatului si, in functie de gravitatea faptei comise, sanctiunea aplicabila, angajatorul este obligat ca, inainte de aplicarea sanctiunii, sa efectueze o cercetare disciplinara prealabila. In vederea cercetarii disciplinare, angajatorul va numi o comisie. Angajatul in cauza va fi convocat in scris de comisia numita de angajator sa realizeze cercetarea, cu cel putin 5 zile lucratoare inainte, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile amintite, fara un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea fara efectuarea cercetarii disciplinare.

In conformitate cu dispozitiile Codului Muncii, efectuarea cercetarii disciplinare nu ar fi obligatorie in cazul in care sanctiunea aplicabila este avertismentul scris.

Insa, Contractul colectiv de munca unic la nivel national nu face o asemenea distinctie, ci prevede ca, „sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio sanctiune nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.“

Avand in vedere principiul potrivit caruia dispozitiile „mai favorabile“ salariatilor cuprinse in contractele colective de munca prevaleaza celor „mai putin favorabile“ prevazute de lege sau de contractele colective de munca incheiate la nivel inferior, apreciem ca, in temeiul dispozitiilor contractului colectiv de munca unic la nivel national, angajatorul trebuie sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila, indiferent de sanctiunea pe care o va aplica.

Instituirea obligatiei pentru angajator de a efectua cercetarea disciplinara si in cazul in care sanctiunea aplicabila ar fi avertismentul scris este in beneficiul salariatului, intrucat acestuia i se da sansa de a se apara si de a-si dovedi nevinovatia, chiar si in situatia in care acuzatiile ce i se aduc nu sunt foarte grave.

Aceasta solutie apare ca fiind logica, din moment ce sanctiunea aplicabila ar trebui sa rezulte in urma analizarii circumstantelor in care a fost comisa abaterea si a gradului de vinovatie a salariatului in cauza. Or, o asemenea analiza nu poate avea loc decat in cadrul cercetarii disciplinare prealabile.

Asadar, dispozitiile din Codul muncii nu prevaleaza celor cuprinse in contractul colectiv de munca aplicabil daca sunt acestea sunt mai favorabile salariatului.

Asa fiind, comisia numita de angajator sa realizeze cercetarea avea obligatia sa il convoace pe salariat cu cel putin 5 zile lucratoare inainte, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Intrucat nu s-a procedat astfel, masura disciplinara a fost dispusa cu nerespectarea procedurii legale ceea ce poate determina anularea ei de catre instanta de judecata daca salariatul formuleaza contestatie impotriva deciziei prin care a fost sanctionat.

NOUTATI din Legislatie muncii

Diurna LEGALA. Ce s-a modificat in 2024?


Atentie, au intrat in vigoare 3 acte normative noi! Modificarile sunt majore!

Descoperiti care sunt cele mai frecvente greseli care apar la acordarea diurnei!

Eplicatii detaliate din lucrarea: Totul despre Diurna. Legislatia actualizata la zi. Cazuri practice explicate.

Vedeti AICI Cazuri practice explicate >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie la TELEMUNCA!
Cazuri practice, solutii si exemple

Descarcati acum GRATUIT Raportul Special

"Noutati privind Regulamentul Intern. TOP 3 Modele de Regulament Intern"

Da, vreau sa primesc revista de Resurse Umane
[x]