In aplicarea dispozitiilor art. 81 si 82 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instante, admitand recursurile in materia litigiilor de munca, au procedat la judecarea cauzelor pe fond, apreciind ca solutia casarii cu trimitere, spre rejudecare,
nu poate fi pronuntata decat in cazurile expres si limitativ prevazute in art. 81 alin. (2) lit. a) si b) din Legea nr. 168/1999.
In justificarea acestui punct de vedere au fost invocate dispozitiile cu caracter imperativ inscrise in art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, prin care este instituita
regula ca, in caz de admitere a recursului in materia conflictelor de munca, instanta de control judiciar trebuie sa judece cauza in
fond, singurele exceptii fiind cele prevazute in alin. (2) al aceluiasi articol, la lit. a) si b), potrivit carora aceasta regula nu se aplica numai daca "solutionarea cauzei de instanta de fond s-a facut cu incalcarea
prevederilor legale referitoare la competenta" sau daca "judecata in fond a avut loc in lipsa partii care nu a fost legal citata".
In motivarea punctului de vedere mentionat s-a mai invocat caracterul special, derogatoriu, al reglementarilor din Legea nr. 168/1999 in raport cu prevederile din Codul de procedura civila, ceea ce face sa nu fie incidente, in materia litigiilor de munca, toate cazurile de casare inscrise in art. 312 alin. 3 si 5 din acest cod.
Alte instante, dimpotriva, intemeindu-se pe dispozitiile art. 82 din Legea nr. 168/1999, au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare
si in alte situatii decat cele enumerate la lit. a) si b) din cuprinsul alin. (2) al art. 81 din aceasta lege, considerand ca solutia casarii cu trimitere nu poate fi
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
limitata de acele prevederi, ci sunt incidente si alte ipoteze enuntate in cuprinsul alin. 3 si 5 ale art. 312 din Codul de procedura civila.
Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
(Decizia nr. XXI din 12 iunie 2006 pentru examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitor la aplicarea dispozitiilor art. 81 alin. (1) si (2) lit. a) si b) si ale art. 82 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, in raport cu dispozitiile art. 312 alin. 3, 4 si 5 din Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 16 martie 2007)