Tip: Decizie
Nr./Data: 428/MC (13.07.2005)
Autor: Curtea de Apel Constanta - Sectia mixta
Prin cererea inregistrata la 09.06.2004 la Tribunalul Bucuresti, reclamanta CNM a chemat in judecata pe parata SC „Romtextil” SA Constanta, pentru ca prin hotarare sa se dispuna: constatarea nulitatii absolute a clauzei cuprinse la art.12 al.5 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC „Romtextil” SA Constanta, prin care se stabilesc alte cauze de suspendare a contractului individual de munca decat cele ale art.52 al.1 Codul muncii si anularea Deciziei nr.33/13.04.2004 prin care parata a dispus unilateral si fara nici un temei legal suspendarea contractului individual de munca a salariatului Ionescu Sandu.
Prin Sentinta civila nr.3459/16.09.2004 Tribunalul Bucuresti s-a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat cauza in favoarea Tribunalului Constanta.
Printr-o cerere inregistrata la 12.08.2004 la Tribunalul Bucuresti, CNM a solicitat, in contradictoriu cu aceeasi parata anularea Deciziei nr.72/30.06.2004, prin care se modifica art.1 al.1 din Decizia nr.33/13.05.2004 prin care s-a suspendat contractul individual de munca nr.22647/17.07.2003 al numitului IS.
Prin Sentinta civila nr.4795/08.11.2004 Tribunalul Bucuresti a conexat dosarul nr.4808/2004 cu dosarul nr.1920/2004, dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanta, sens in care a trimis cauza aceleiasi instante.
Cauza a fost inregistrata sub nr.1920/2004 la Tribunalul Constanta.
Prin Sentinta civila nr.109/24 ianuarie 2005 Tribunalul Constanta a admis cererile si a constatat nulitatea absoluta a clauzei cuprinse in art.12 al.5 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC „Romtextil” SA Constanta, inregistrat sub nr.199/16.07.2003, modificat prin actul aditional nr.199/07.05.2004.
A fost anulata Decizia nr.33/13.04.2004 si a dispus repunerea contestatorului in situatia anterioara suspendarii contractului individual de munca.
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
A fost obligata intimata la plata drepturilor salariale incepand cu 01.05.2004 si pana la efectiva reincadrare si a contravalorii tichetelor de masa neacordate.
A fost anulata Decizia nr.72/30.06.2004 emisa de parata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Contractul colectiv de munca ce poarta numarul 199/2003, a fost incheiat intre SC „Romtextil” SA Constanta si Federatia Sindicatelor Miniere Basarabi, conform dovezilor de constituire a comisiilor de negociere si paritare.
Actul aditional nr.199/07.05.2004 a fost incheiat intre SC „Romtextil” SA Constanta si Federatia Sindicatelor Miniere Basarabi, aceleasi parti ca si in contractul colectiv de munca, situatia in care nu subzista motivul de nulitate absoluta invocat.
Sub aspectul nulitatii absolute a clauzei cuprinse in art.12 al.5 din Contractul colectiv de munca, se constata ca Legea nr.53/2003 in art.53 prevede expres si limitativ cazurile in care contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului, fara ca enumerarea sa fie cu titlu exemplificativ.
Art.50 prevede cazurile de suspendare de drept a contractului individual de munca, art.51 prevede cazurile de suspendare a contractului la initiativa salariatului, de asemenea, in mod expres si limitativ, suspendarea poate interveni prin acordul partilor, art.54 Codul muncii.
De asemenea, sunt mai multe acte normative speciale care prevad suspendarea contractului individual de munca – art.150 al.5, Legea nr.31/1990, art.14 al.2, Legea nr.215/1997, art.16 din OG nr.2/2000, art.1 din HG nr.679/2003 si art.5 al.5 din HG nr.427/2001.
In afara de aceste situatii, nu exista alte reglementari legale prin care sa se dispuna suspendarea ccontractului individual de munca; inserarea in CCM a unei clauze de suspendare, respectiv in clauza din art.12 al.5, este peste textele legale invocate, adaugand la lege ceea ce nu este posibil.
In speta, cuprinderea clauzei in art.12 al.5 din C.C.M, este contrara dispozitiilor Legii nr.53/2003 care reglementeaza strict si imperativ institutia suspendarii, aspect in raport de care s-a admis actiunea sub acest aspect si s-a constatat nulitatea absoluta a acestei clauze. Ca efect, Decizia nr.33/13.05.2004 si Decizia nr.72/30.06.2004, sunt lovite de nulitate absoluta cat timp sunt intemeiate pe dispozitiile din clauza nr.12 al.5 din Contractul colectiv de munca.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen, parata SC „Romtextil” SA Constanta.
Examinand mijloacele de proba administrate in cauza si motivele invocate, Curtea retine ca recursul este fondat.
Prin Decizia nr.33/13.04.2004 recurenta a dispus, in conformitate cu prevederile contractului colectiv de munca nr.199/2003 si a Codului muncii ca, incepand cu 01.05.2004 sa se suspende contractul individual de munca nr.22647/17.07.2003 al contestatorului IS, in temeiul art.12 (5) din actul aditional la C.C.M.
Prin Decizia nr.72/30.06.2004, emisa dupa introducerea la Tribunalul Bucuresti a cererii pentru anularea Deciziei nr.33/13.04.2004 si constatarii nulitatii absolute a clauzei cuprinse in art.12 al.5 din C.C.M, dispozitie ce a stat la baza emiterii acestei decizii, unitatea a procedat la modificarea art.1 din Decizia nr.33, schimbandu-se temeiul de drept in baza caruia s-a dispus suspendarea contractului individual de munca, tocmai pentru ca s-a realizat nelegalitatea actului aditional la C.C.M sub aspectul extinderii cauzelor de suspendare.
Recurenta sustine fara temei ca, in cauza, a operat conversiunea actului juridic, caci ce-a de a doua decizie nu a anulat Decizia nr.33, doar a modificat-o in dorinta de a evita anularea acesteia de catre instanta, incercandu-se intrarea in legalitate prin mentionarea unui alt temei legal fata de cel avut in vedere la momentul emiterii Deciziei nr.33.
Prerogativele conferite de Legea nr.31/1990 conducatorului societatii, nu-l indreptateste pe acesta sa emita sau sa modifice actele juridice dupa bunul plac, fara respectarea normelor legale in materie, respectiv a legislatiei muncii.
Desi Codul muncii nu prevede dispozitii de procedura cu privire la suspendarea contractului individual de munca, in toate cazurile este util ca angajatorul sa emita o decizie, prin care sa dispuna suspendarea sau sa constate existenta unei cauze de suspendare, sa precizeze temeiul legal si durata suspendarii.
Intrucat recurenta nu a criticat prin motivele de recurs constatarea nulitatii actului aditional la C.C.M, Curtea urmeaza a retine ca anularea Deciziei nr.77/2004 a fost dispusa corect de instanta ca efect al admiterii acestui capat de cerere, art.12 al.5 fiind considerat in afara legii.
Imprejurarea ca ulterior, recurenta a identificat, in opinia acesteia, un alt text normativ – art.18 lit.”k” din Legea nr.90/1996, nu o indreptatea la modificarea Deciziei nr.33/2004 si nici nu acoperea nulitatea absoluta de care era lovita aceasta decizie.
De altfel, dispozitiile art.18 lit.”k” din Legea nr.90/1996 nu reglementeaza cazuri de suspendare a contractului individual de munca deja incheiat, ci doar instituie obligatia angajatorului de a angaja numai persoane care corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute.
Art.50 Codul muncii reglementeaza expres cazurile de suspendare a C.I.M, la lit.”i” fiind facuta mentiunea „in alte cazuri expres prevazute de lege”, ceea ce inseamna ca suspendarea trebuie sa fie reglementata de acte normative speciale, dispozitie ce nu este aplicabila cauzei deduse judecatii cat timp Legea nr.90/1996 privind protectia muncii nu contine asemenea cazuri de suspendare.
Intrucat suspendarea contractului de munca este in realitate o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii si plata acesteia – ce se manifesta printr-o incetare temporara a traducerii lor in practica, ceea ce o deosebeste de incetarea contractului de munca, care presupune disparitia efectelor sale.
Cum in speta, suspendarea contractului se datoreaza culpei angajatorului, deciziile fiind anulate corect de instanta, contestatorul Ionescu Sandu beneficiaza de drepturile salariale, inclusiv tichetele de masa cuvenite conform art.50 din C.C.M, de la data de 01.05.2004 si pana la 01.07.2004, data cand in baza protocolului incheiat intre SC „Romtextil” SA Constanta si SC „Tempo Invest” SRL a fost preluat numarul de personal al Punctului de Lucru Sucursala Miniera Basarabi, inclusiv contestatorul IS.
Dat fiind faptul ca, in cauza, efectele contractului individual de munca au fost suspendate, nicidecum incetate, prin anularea deciziilor de suspendare, efectele contractului curg de drept, nefiind justificata dispozitia instantei de fond de reintegrare a contestatorului in munca, cu atat mai mult cu cat nici nu s-a formulat o astfel de cerere, fiind acordat plus petita.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul, a modificat in parte, hotararea atacata in sensul repunerii contestatorului IS in situatia anterioara suspendarii contractului de munca, fiind obligata recurenta la plata drepturilor salariale si a tichetelor de masa cuvenite pentru perioada 01.05 – 01.07.2004, data cand a fost preluat de SC „Tempo Invest” SRL Constanta.
Pe cale de consecinta, a dispuns inlaturarea mentiunii referitoare la reintegrarea in munca a contestatorului.
(Sursa:http://portal.just.ro/)