Intrebare:
Daca acordarea salariului de baza pentru timpul efectiv lucrat, este conditionata de realizarea unui indicator, in cazul nerealizarii acestuia, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata mai este “garantat in plata”?
Raspuns:
In cazul de fata va referiti la un sistem de salarizare similar acordului individual (norma de lucru) in vederea realizarii venitului salarial negociat prin intermediul contractului individual de munca.
Ce se va intampla in situatia in care salariatul, prezent la serviciu pe durata timpului normal de lucru, nu realizeaza norma de lucru impusa de angajator (indicele de performanta)?
In acest caz, analiza trebuie sa porneasca de la fundamentul sistemului de salarizare utilizat – salariul de baza, la care se adauga sporul salarial pentru realizarea indicatorului stabilit – tinand cond de faptul ca art. 155 din Codul muncii, cu modificarile şi completarile ulterioare, defalca venitul salarial in salariu de baza, indemnizatii, sporuri şi alte adaosuri.
Salariul de baza minim garantatat in plata stabilit anual prin Hotarare a Guvernului (dupa caz prin Contractul colectiv de munca aplicabil) la care faceti referire in intrebarea dumneavoastra, este acel salariu corespunzator timpului normal de lucru de 8 ore pe zi/40 de ore pe saptamana care este platit de angajator salariatului prezent la programul de lucru – independent de realizarea normei de lucru (a se vedea art. 159 alin. (3) din Codul muncii, cu modificarile şi completarile ulterioare, respectiv art. 39 alin. (3) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005 – 2006, cu modificarile şi completarile ulterioare).
Nerealizarea normei de lucru, respectiv a indicatorilor stabiliti, poate duce la diminuarea sau dupa caz neacordarea sporului de acord, fara ca venitul salarial sa poata cobori in acest caz sub nivelul salariului de baza minim garantat in plata.
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Diminuarea venitului salarial sub nivelul salariului de baza minim garantat in plata va atrage dupa sine aplicarea unei amenzi contraventionale in baza art. 276 alin. (1) lit a) sau dupa caz, a art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, cu modificarile şi completarile ulterioare.