Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat:, a declarat, pentru Inspectia Muncii, ca munca nedeclarata are efecte negative atat pentru salariat, cat si asupra economiei.
”Consecintele muncii nedeclarate si subdeclarate se reflecta negativ atat asupra salariatului in privinta drepturilor aferente contributiilor sociale care sunt platite la o baza de calcul inferioara celei reale, cu consecinte directe asupra acumularii vechimii in munca si a cuantumului pensiei acestuia, cat si in economie prin distorsionarea mediului concurential. Astfel, angajatorii care utilizeaza munca nedeclarata sau subdeclarata au mai putine obligatii financiare aflandu-se, prin urmare, in concurenta neloiala cu acei angajatori care folosesc toate tipurile de resurse si depun eforturi reale pentru respectarea obligatiilor legale ce le revin”, a precizat acesta, conform unui comunicat emis de Inspectia Muncii.
Depistarea si combaterea cazurilor de munca nedeclarata reprezinta unul dintre obiectivele principale ale Inspectiei Muncii. In primele 9 luni ale anului 2021, inspectorii de munca au efectuat 50.060 de controale care au vizat identificarea si combaterea muncii nedeclarate, ca urmare a carora au fost aplicate amenzi in valoare de 70.500.000 lei. Din cele 4.937 persoane identificate prestand munca nedeclarata, 3.357 nu detineau contract individual de munca in forma scrisa, 1.021 nu aveau contract individual de munca transmis in Revisal, 160 prestau activitate avand contractul de munca suspendat, iar 399 prestau activitate in afara programului de lucru din contractul de munca cu timp partial.
Totodata, potrivit institutiei, definirea muncii nedeclarate, concept consacrat sub sintagma ”
munca la negru”, prin extinderea definitiei la situatiile multiple care corespund acestei incadrari, precum si cresterea semnificativa a valorii amenzii au condus la o diminuare a fenomenului muncii nedeclarate, insa au generat un alt fenomen, la fel de negativ, cunoscut ca ”munca la gri”, pe care l-am definit ca ”munca subdeclarata” si care tinde sa capete noi forme de manifestare si sa se extinda in tot mai multe sectoare de activitate economica.
Aceasta practica consta nu doar in disimularea unui contract individual de munca cu norma intreaga intr-un contract de munca cu timp partial, ci si in acordarea, de catre angajator, a unui salariu mai mare decat cel evidentiat in documentele financiar- contabile, asa numitul salariu in mana, suma fiscalizata fiind mai mica decat cea primita efectiv de catre salariat, fapt care are ca efect nu doar evaziunea fiscala, ci si afectarea salariatului in ceea ce priveste drepturile aferente contributiilor sociale care sunt platite la o baza de calcul inferioara celei reale, cu consecinte directe asupra acumularii vechimii in munca si a cuantumului pensiei acestuia.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Procedura obligatorie de identificare a persoanelor cu dizabilitatiIntrebare: In cazul unui angajator cu peste 50 de salariati, care opteaza pentru plata lunara a contributiei datorate pentru neincadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati, exista obligatia legala de a face dovada ca a efectuat demersuri pentru identificarea si angajarea unei persoane cu handicap? Mai exact, in cazul unui eventual control ITM/ANPDPD, angajatorul trebuie sa prezinte documente care sa dovedeasca faptul ca a cautat persoane cu handicap disponibile pentru angajare si ca nu a identificat...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Obligatii privind recuperarea indemnizatiilor din FNUASSIntrebare: In contextul publicarii Ordinului nr. 909/1231/2026 din 21 iulie 2026, cum se completeaza certificatele de concediu medical pentru a fi depuse la Casa de Sanatate in vederea recuperarii sumelor FNUASS, in situatia in care sunt diferente recalculate pentru concediu medical in continuare?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<