Incepand cu luna iuie 2021, investigatiile recomandate de medicul de familie in cadrul consultatiilor de preventie, acordate pentru toate categoriile de varsta, se deconteaza din fondul alocat de casele de asigurari de sanatate pentru investigatii paraclinice, prin intermediul contractelor incheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, in limita valorilor de contract.
Exceptie fac investigatiile recomandate de medicul de familie in cadrul consultatiilor de preventie efectuate asiguratilor din lista proprie cu varsta de peste 40 de ani, care pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice si peste valoarea de contract, in limita fondurilor alocate asistentei medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitati paraclinice. Astfel, in situatia in care fondurile alocate de casa de asigurari de sanatate au fost epuizate la momentul in care asiguratul solicita acordarea serviciilor recomandate, acesta va beneficia de investigatii, urmand ca furnizorul sa primeasca ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin incheierea unui act aditional, in baza documentelor care justifica acordarea investigatiilor recomandate de medicul de familie pentru evaluarea starii de sanatate a asiguratului asimptomatic cu varsta de peste 40 de ani (prevederile art. 2 alin. (4) din Anexa 18 la Ordinul ministrului sanatatii si presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2021 a Hotararii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2021—2022).
„Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigatiilor recomandate de medicul de familie in cadrul consultatiei de preventie pentru asiguratul din lista proprie cu varsta de peste 40 de ani, pe motiv ca s-au epuizat fondurile. ii incurajez pe toti cei care intampina astfel de probleme sa sesizeze casele de asigurari de sanatate pentru remedierea unor astfel de situatii”, a declarat Adrian Gheorghe, presedintele CNAS.
Pana la tiparirea formularului de bilet de trimitere pentru investigatii paraclinice in noul format, care va fi implementat nu mai tarziu de data de 30 septembrie 2021, in cadrul consultatiilor de preventie acordate pentru orice categorie de varsta medicul de familie va completa forma actuala a biletului de trimitere pentru investigatii, astfel:
„(ii) in casuta „PREV” se va nota:
cifra 1 – pentru copii cu varsta cuprinsa intre 2 ti 5 ani inclusiv;
cifra 2 – pentru copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 9 ani inclusiv;
cifra 3 – pentru copii cu varsta cuprinsa intre 10 si 17 ani inclusiv;
cifra 4 – pentru persoanele asimptomatice cu varsta cuprinsa intre 18 si 39 de ani;
cifra 5 – pentru persoanele asimptomatice cu varsta de 40 de ani si peste.”
In titlul biletului de trimitere, medicul de familie va taia cu o linie sintagma: „a caror contravaloare se suporta de catre furnizorii de servicii medicale paraclinice – analize medicale de laborator aflati in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate” (Ordinul nr.1555/671/2021 pentru modificarea si completarea prevederilor Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 868/542/2011 privind aprobarea modelului unic al biletului de trimitere pentru investigatii paraclinice utilizat in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si a Instructiunilor privind utilizarea si modul de completare a biletului de trimitere pentru investigatii paraclinice utilizat in sistemul asigurarilor sociale de sanatate).
„Preventia este o componenta extrem de importanta a sistemului de sanatate, careia trebuie sa ii acordam o mai mare atentie pentru imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. Prevenirea imbolnavirilor si depistarea unor afectiuni in faze incipiente mai usor de tratat aduce beneficii majore. Pacientii vor avea sanse mai mari de recuperare, iar costurile vor fi mai mici. Noile reglementari reprezinta doar primii pasi pentru intarirea preventiei. Consultarile pentru viitorul Contract-cadru, prin care dorim sa introducem noi masuri in aceasta directie, vor demara in scurt timp, astfel incat sa putem lua cele mai bune decizii pentru sanatatea populatiei”, a declarat Adrian Gheorghe, presedintele CNAS.
Sursa: CNAS
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Concediere pentru inaptitudine medicalaIntrebare: Daca un angajat nu este considerat apt dpdv medical de catre medicul de medicina muncii in urma controlului periodic, care sunt pasii de urmat? in baza carui art. din Codul muncii ii putem desface CIM-ul? Suntem obligati sa-i oferim alte posturi pentru care ar putea fi apt dpdv medical?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Concediere individuala. Numar salariatiIntrebare: Cate concedieri individuale succesive se pot efectua intr-o societate pe parcusul unui an calendaristic? De exemplu : luna septembrie: salariati 110- concediati individual 4; luna octombrie salariati 101 cati salariati se pot concedia?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<