Vom oferi in acest articol un model de Proces verbal CSSM si vom prezenta principalele reglementari cu privire la organizarea si desfasurarea activitatii comitetului.
Reglementari cheie despre Comitetul de securitate si sanatate in munca
CSSM este organul constituit la nivelul angajatorului, in vederea participarii si consultarii periodice in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Organizarea si functionarea CSSM sunt reglementate in principal de Codul Muncii si Lege securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006.
Iata care sunt principalele reglementari:
1. Obligativitate organizare Comitet SSM. Conform art. 184 din Codul Muncii, CSSM trebuie constituit in cadrul angajatorilor persoane juridice care au cel putin 50 de salariati. Totusi, comitetul poate fi obligatoriu si la entitati mai mici, daca natura activitatii o impune. Mai exact, la societatile cu un numar mai mic de 50 de angajati, inspectorul de munca poate solicita infiintarea comitetului atunci cand conditiile de munca sunt dificile, vatamatoare sau periculoase.
Angajatorul are obligatia sa asigure intrunirea comitetului de securitate si sanatate in munca cel putin o data pe trimestru si ori de cate ori este necesar.
2. Constituire comitet. Conform art. 58 din Normele de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, Comitetul de securitate si sanatate in munca este constituit din urmatorii membri:
a) angajator sau reprezentantul sau legal;
b) reprezentanti ai angajatorului cu atributii de securitate si sanatate in munca;
c) reprezentanti ai lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor;
d) medicul de medicina a muncii.
3. Atributiile comitetului. Conform art. 67 din Normele de aplicare a Legii 319/2006, printre atributiile CSSM se numara:
- analizarea rapoartelor privind accidentele de munca si incidentele periculoase;
- evaluarea documentelor de risc si a programelor de prevenire;
- urmarirea implementarii masurilor stabilite anterior;
- formularea de propuneri pentru imbunatatirea conditiilor de munca;
- monitorizarea echipamentelor de protectie si a instruirii personalului.
4. Alte reglementari cu privire la CSSM:
- In unitatile dispersate teritorial, pot fi create mai multe comitete, numarul acestora fiind stabilit prin contractul colectiv de munca.
- CSSM coordoneaza masurile de securitate si sanatate si pentru activitatile temporare de peste 3 luni.
- Daca nu se impune constituirea unui comitet, atributiile acestuia pot fi preluate de responsabilul cu protectia muncii, desemnat de angajator.
Cum sa scapi GARANTAT de amenzi in cazul unui control ITM pe linie de securitate si sanatate in munca!
Comanda ACUM>> Intocmirea dosarului SSM - Ghid practic - Afla toate cele 75 de obligatii pe linie SSM si documentele ce trebuie intocmite. Click AICI>>
Obligatiile angajatorului in raport cu Comitetul de Securitate si Sanatate in Munca (CSSM)
Angajatorul are un rol esential in buna functionare a Comitetului de Securitate si Sanatate in Munca, fiind responsabil de asigurarea tuturor conditiilor necesare pentru ca membrii CSSM sa isi poata exercita atributiile in mod eficient.
Iata care sunt obligatiile angajatorului conform prevederilor legislatiei SSM:
1. Informarea CSSM. Angajatorul trebuie sa puna la dispozitia CSSM toate informatiile relevante legate de conditiile de munca, riscurile identificate, echipamente, accidente sau orice alte aspecte care permit membrilor comitetului sa emita avize si recomandari in cunostinta de cauza.
2. Intocmirea raportului anual SSM si transmiterea lui catre ITM. Angajatorul are obligatia de a prezenta CSSM, cel putin o data pe an, un raport scris care sa includa:
- situatia securitatii si sanatatii in munca in anul precedent;
- masurile si actiunile intreprinse;
- evaluarea eficientei acestora;
- propuneri pentru planul de prevenire si protectie aferent anului urmator.
Dupa avizarea raportului de catre comitet, angajatorul trebuie sa il transmita in termen de 10 zile inspectoratului teritorial de munca.
3. Prezentarea documentatiei privind echipamentele de munca si de protectie. CSSM analizeaza si recomanda variantele cele mai sigure si eficiente.
4. Informarea comitetului despre evaluarile de risc si masurile de prevenire. Angajatorul are obligatia de a informa CSSM cu privire la:
- evaluarea riscurilor la nivelul unitatii si al fiecarui loc de munca;
- masurile de prevenire si protectie implementate;
- procedurile de prim ajutor, PSI si evacuare.
Citeste si: Fisa de identificare a factorilor de risc profesional [MODEL]
5. Comunicarea pozitiei privind sesizarile lucratorilor. Angajatorul trebuie sa transmita CSSM punctul sau de vedere sau, dupa caz, opinia medicului de medicina muncii ori a serviciului de prevenire si protectie, referitor la plangerile formulate de lucratori privind conditiile de munca.
6. Motivarea refuzului de a aplica recomandarile CSSM. Daca angajatorul decide sa nu puna in practica propunerile comitetului, conform legii trebuie sa-si justifice decizia in fata membrilor CSSM. Motivele trebuie consemnate in procesul-verbal al sedintei, pentru a exista o evidenta clara si oficiala.

LEGISLATIAMUNCII.RO
![[MODEL] Proces verbal CSSM (Comitetul de securitate si sanatate in munca)](https://legislatiamuncii.manager.ro/dbimg/articole/model-proces-verbal-sedinta-cssm_27514_2.jpg)


