Autor: Curtea de Apel Targu Mures
Conform prevederilor art. 270 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
In lumina acestor prevederi legale angajatorul trebuie sa obtina titlu executoriu impotriva salariatului, pentru recuperarea prejudiciului, fara a putea emite decizie de imputare , care nu mai este reglementata de noile dispozitii ale Codului muncii.
impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal parata Primaria mun.Toplita, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei civile atacate si respingerea contestatiei introduse de reclamantul H.S.I.
Legis Plus Legislatia Muncii
Medicina muncii un aliat al angajatorului
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a constatat ca recursul declarat este nefondat, din urmatoarele considerente:
Prin dispozitia nr.771 din 19.08.2003 a Primarului mun.Toplita s-a imputat domnului H.M.S. avand calitatea de muncitor calificat -paznic pasuni in cadrul Primariei mun.Toplita, suma de 2.236.542.834 lei.
Dispozitia de imputare a fost emisa in baza actului de control nr.960 din 23.06.2003 intocmit de Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic si Cinegetic Harghita.
Calculul cantitativ si valoric al pagubei a fost calculat conform Legii nr.81/1993 si conform Codului muncii.
Din cele aratate rezulta ca reclamantul H.S.I. , avand calitatea de muncitor calificat, a fost angajatul Primariei mun.Toplita pe baza de contract individual de munca.
In aceasta situatie, sunt aplicabile pe deplin prevederile Codului muncii aprobat prin Legea nr.53/2003, care in art.1 prevede ca prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii iar art.2 dispune ca dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania.
Asa cum in mod corect a stabilit si prima instanta, Codul muncii, aprobat prin Legea nr.53/2003, in art.270 prevede ca salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Prin acest text de lege legiuitorul a eliminat institutia juridica a raspunderii materiale, introducand o institutie noua a raspunderii patrimoniale, ca o garantie in plus in ocrotirea drepturilor salariatului.
Pentru antrenarea raspunderii patrimoniale in lumina noilor reglementari se impun ca angajatorul sa obtina titlu executoriu impotriva salariatului, astfel incat decizia de imputare si angajamentul de plata ca forme specifice de actiune prin care se materializeaza dreptul de creanta al unitatii pagubite fata de autorul faptei ilicite si prejudiciabile nu-si mai au reglementare legala in noile dispozitii ale codului muncii.
Indiferent de existenta actului de control, decizia de imputare nu mai are in prezent un suport juridic iar calea de recuperat a prejudiciului aleasa de catre intimata excede mijlocului juridic prevazut de legiuitor in continutul articolului in discutie.
Mai trebuie mentionat, ca pct.10 al art.304 a fost abrogat prin art.l pct.1111 din OUG nr.138/2000.
Ca atare, in conformitate cu dispozitiile art.312 C.pr.civ., recursul promovat de parata a fost respins ca nefondat, nefiind prezent nici unul din motivele de casare sau modificare prevazute de art.304 C.pr.civ.
(Sursa: http://portal.just.ro/)