De asemenea, aceste criterii de evaluare trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca, in conformitate cu alin. (4) din acelasi articol.
IMPORTANT! In lipsa altor prevederi care sa dezvolte aceste prevederi legale, criteriile de evaluare a activitatii profesionale constituie element al contractului individual de munca, dupa cum in mod expres mentioneaza legiuitorul, prin urmare trebuie sa se regaseasca in CIM, ceea ce presupune acordul de vointa al partilor.
Dar ce se petrece in cazul in care salariatii nu doresc sa semneze actele aditionale, care atesta noile criterii de evaluare?
In acest sens, vom analiza un caz din PortalCodulMuncii.ro: "In cadrul companiei a fost modificata procedura operationala privind evaluarea salariatilor in urma careia au fost modificate si criteriile de evaluare. Intrucat criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului sunt mentionate in CIM s au intocmit acte aditionale cu nominalizarea criteriilor pe categorii de salariati. O parte din salariati refuza sa semneze aceste acte aditionale. Mentionam ca actele au fost intocmite la data de 01.07.2016, perioada de evaluare in cadrul companiei fiind 01.08.2016 - 31.07.2017. Intrebarea se refera la modalitatea legala de evaluare a salariatilor care nu au semnat actele aditionale. Mentionam ca societatea are un Sistem de Management Integrat."
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Raspunsul specialistilor Rentrop & Straton:
Contractul individual de munca (CIM) produce efecte pentru viitor, tot astfel criteriile odata stabilite de catre parti produc efecte pentru viitor, adica pentru perioada ulterioara convenirii acestora de catre parti.
Este inadmisibil sa se evalueze conform noilor criterii o perioada anterioara pentru care evaluarea era stabilita a se realiza in functie de alte criterii (cele vechi).
Intrucat din informatiile de mai sus nu rezulta in ce masura evaluarea s-a realizat dupa criteriile vechi anterior modificarii procedurii, semnalam ca acestea produc efecte si pot fi avute in vedere doar la evaluarea ce se va realiza in perioada de dupa intrarea lor in vigoare, la termenele stabilite de angajator.
Atentie! Modificarea criteriilor de evaluare constituie o modificare a contractului individual de munca ce poate opera numai cu acordul salariatului in conformitate cu prevederile art. 41 si art. 17 din Codul muncii.
Pe langa actele aditionale de modificare a CIM angajatorul are la dispozitie cuprinderea si detalierea acestor criterii de evaluare in regulamentul intern al unitatii, criterii ce pot fi detaliate pe categorii de salariati, urmand ca evaluarea efectiva sa se realizeze conform procedurii aprobata la nivelul angajatorului. Pentru a deveni efective si a produce efecte juridice Regulamentul intern trebuie adus la cunostinta salariatilor, chiar si in lipsa semnarii actelor aditionale.
Simplul refuz de semnare a actului aditional avand ca obiect modificarea criteriilor de evaluare nu impiedica angajatorul sa efectueze evaluarea salariatilor conform criteriilor stabilite in Regulamentul intern al unitatii, adus la cunostinta salariatilor.
Sursa: PortalCodulMuncii