Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz

Important pentru HR!

Raport GRATUIT

Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz

adresa de email
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
legislatiamuncii.ro cauta meniu

 

Persoane private de libertate presteaza munca pentru companie? Ce obligatii are societatea beneficiara

Rodica Mantescu
Rodica Mantescu
31 August 2026
31 August 2026
Rodica Mantescu
Rodica Mantescu
detinuti contract de muncaPersoane private de libertate
Persoane private de libertate presteaza munca pentru companie? Ce obligatii are societatea beneficiara
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Cuprins

Incepem prin a preciza ca munca persoanelor private de libertate poate fi organizata inclusiv in baza unui contract de prestari de servicii. Potrivit art. 83 din Legea nr. 254/2013, administratia penitenciarului poate incheia astfel de contracte cu persoane fizice sau juridice interesate sa foloseasca la munca persoane condamnate, activitatea putand fi desfasurata atat in interiorul, cat si in exteriorul penitenciarului.

 

Ce trebuie sa stii pe scurt:

  • Este important ca persoana privata de libertate nu incheie un contract individual de munca direct cu firma beneficiara. 
  • Contractul de prestari servicii se incheie intre penitenciar si beneficiar, iar penitenciarul asigura efectivul de persoane care va presta activitatea, in conditiile stabilite prin contract si prin regulile sistemului penitenciar.
  • Durata muncii trebuie sa respecte regulile prevazute de legislatia muncii, iar normele privind securitatea si sanatatea in munca se aplica si persoanelor condamnate. Pentru munca remunerata, venitul nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara, raportat la programul efectiv de munca. Aceste sume nu au insa natura unor venituri salariale.

 

Asigurati-va ca aveti toate documentele in regula!

Comandati acum lucrarea pe stick Contractul de Munca. 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege + 43 formulare CADOU, detalii AICI <<<

Contract de prestari servicii incheiat intre un penitenciar si o persoana juridica - prevederi legale

"In cazul in care exista un contract de prestari servicii incheiat intre un penitenciar si o persoana juridica (un SRL), in care prestatorul este penitenciarul, iar obiectul contractului este asigurarea de un efectiv de 3 persoane private de libertate, in vederea prestarii unor lucrari de culegere/recoltare fructe/legume (pentru SRL) mai este necesar a se face si alte demersuri din partea persoanei juridice (a societatii comerciale) in ceeea ce priveste personalul care va presta activitatea (pr.persoanele private de libertate)?"


Raspunsul specialistilor: 
 

In situatia prezentata, intre societatea comerciala si persoanele private de libertate care vor presta activitatea nu se incheie contracte individuale de munca.


Munca persoanelor condamnate in penitenciare 


Potrivit art. 83 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate:

„(1) Munca persoanelor condamnate in penitenciare se realizeaza:
a) in regim de prestari de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, in interiorul ori exteriorul penitenciarului; (...)
(2) Administratia penitenciarului poate incheia contracte de prestari de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice (...) interesate in folosirea la munca a persoanelor condamnate.”

Asadar, raportul contractual se stabileste intre penitenciar, in calitate de prestator, si societatea comerciala, in calitate de beneficiar al fortei de munca, iar nu intre societate si fiecare dintre persoanele private de libertate.

In consecinta, societatea nu va incheia contracte individuale de munca cu cele 3 persoane, nu le va intocmi dosare personale de salariat si nu le va inregistra in REGES-ONLINE. Potrivit art. 1 si art. 3 alin. (1) din HG nr. 295/2025, in REGES-ONLINE se transmit datele persoanelor care desfasoara activitate in baza unui contract individual de munca.

De asemenea, societatea nu intocmeste stat de salarii pentru aceste persoane si nu le achita direct veniturile pentru munca prestata.

Art. 86 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 stabileste expres ca veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestata nu constituie venituri salariale, iar potrivit art. 87 din aceeasi lege veniturile sunt incasate de administratia penitenciarului si repartizate conform legii.


Organizarea muncii persoanelor private de libertate


Instructiunile privind organizarea muncii persoanelor private de libertate prevad, de asemenea, ca evidenta activitatii, selectarea si repartizarea persoanelor la munca se realizeaza la nivelul locului de detinere. Penitenciarul intocmeste inclusiv documentele privind evidenta muncii, statele de plata si calculeaza impozitul pe veniturile persoanelor private de libertate. Pentru fiecare zi de munca se emite un bon de lucru, care este semnat si de beneficiar.

 

Societatii ii revin insa obligatii specifice in calitate de beneficiar, in special in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Astfel, art. 12 din Instructiunile din 25 septembrie 2017 privind organizarea muncii persoanelor private de libertate prevede ca in contractele de prestari servicii trebuie stipulata obligatia operatorului economic de a asigura, pe cheltuiala sa, instruirea si toate masurile in domeniul securitatii si sanatatii in munca si al situatiilor de urgenta pentru persoanele private de libertate si pentru personalul de paza si supraveghere.

In concret, potrivit modelului contractului de prestari servicii aprobat prin aceleasi Instructiuni (anexa 1), beneficiarul are, intre altele, obligatia:

 

  • sa foloseasca persoanele private de libertate numai pentru lucrarile prevazute in contract;
  • sa obtina, daca este cazul, avizele si autorizatiile necesare desfasurarii activitatii;
  • sa asigure sursele de apa potabila, spatiile pentru servirea hranei, grupurile sanitare si materialele igienico-sanitare;
  • sa asigure conducerea si asistenta tehnica a lucrarilor;
  • sa puna la dispozitia penitenciarului planul de prevenire si protectie corespunzator locului/postului de lucru;
  • sa efectueze si sa consemneze instruirea in domeniul SSM si al situatiilor de urgenta;
  • sa puna la dispozitie instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca corespunzatoare activitatilor efectiv prestate;
  • sa asigure conditiile de protectie a muncii si echipamentul individual de protectie, corespunzator riscurilor existente;
  • sa comunice penitenciarului orice incident sau accident produs in cursul activitatii.

 

In ceea ce priveste aptitudinea medicala pentru munca, aceasta nu se stabileste de societatea beneficiara. Potrivit art. 15 din Ordinul nr. 4.858/C/2022, pentru persoanele private de libertate implicate in activitati lucrative avizul medicului de medicina muncii este, ca regula, obligatoriu, iar cheltuielile aferente examenelor de medicina muncii sunt suportate de administratia locului de detinere.


Prin urmare, nu sunt necesare demersuri de angajare din partea SRL-ului pentru cele 3 persoane private de libertate: nu se incheie CIM, nu se efectueaza inregistrari in REGES-ONLINE si nu se realizeaza salarizarea acestora de catre societate. Societatea trebuie insa sa respecte obligatiile care ii revin, potrivit contractului incheiat cu penitenciarul si reglementarilor speciale, in special cele privind organizarea punctului de lucru, SSM/SU, echipamentul de protectie si coordonarea activitatii.

Recomandam, in consecinta, ca inainte de inceperea efect efectiva a lucrarilor de culegere/recoltare sa fie verificate impreuna cu reprezentantul penitenciarului documentele SSM/SU si obligatiile concrete prevazute in contract, acestea fiind principalele demersuri care revin societatii in raport cu persoanele private de libertate.


Un punct de vedere oferit de catre Portalcodulmuncii.ro <<<

Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz
Raport GRATUIT
Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz
Pune adresa de email si iti trimitem Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 

 
Important pentru HR!

Raport GRATUIT

Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz
Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

 
LinkedIn Urmareste-ne pe LinkedIn
 
 
 
 


Descarca ACUM
Raportul GRATUIT
“Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Important pentru HR!
Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz
Raport
GRATUIT
"Legea Transparentei salariale. Ce trebuie sa stii + Studii de caz"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]