Fisa de identificare a factorilor de risc profesional in cazul muncii la domiciliu sau al telemuncii reprezinta un document important prin care angajatorul evalueaza conditiile in care salariatul isi desfasoara activitatea in afara sediului companiei si stabileste masurile necesare pentru prevenirea accidentelor de munca si a afectiunilor profesionale.
Ce trebuie sa stii pe scurt:
- Chiar daca activitatea se desfasoara de acasa sau intr-un alt loc ales de salariat, obligatiile privind securitatea si sanatatea in munca raman aplicabile, iar angajatorul trebuie sa se asigure ca sunt respectate cerintele legale privind evaluarea riscurilor.
- Potrivit Legii nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, angajatorul are obligatia de a realiza evaluarea riscurilor pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv pentru activitatile desfasurate in alte spatii decat sediul propriu.
- Art. 7 alin. (4) din lege prevede ca angajatorul trebuie sa evalueze "riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de munca".
Tot ce trebuie sa stiti despre telemunca!
Ghid complet: legislatie explicata, modele de documente precum si numeroase studii de caz!
Sunt nu mai putin de 15 situatii legate de telemunca in care puteti fi amendat, detalii AICI <<<
Verificarea conditiilor de securitate si sanatate in munca indiferent de organizarea activitatii
In cazul telemuncii, Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca stabileste ca angajatorul are obligatia de a verifica respectarea cerintelor de securitate si sanatate in munca, inclusiv prin stabilirea unor reguli clare privind organizarea activitatii la distanta.
Conform art. 7 din Legea nr. 81/2018, salariatul beneficiaza de toate drepturile recunoscute prin lege privind securitatea si sanatatea in munca, iar angajatorul trebuie sa asigure conditiile necesare pentru prevenirea riscurilor profesionale.
Fisa de identificare a factorilor de risc profesional trebuie sa tina cont de particularitatile muncii la domiciliu sau ale telemuncii, precum pozitia prelungita la birou, utilizarea echipamentelor informatice, iluminatul necorespunzator, zgomotul, suprasolicitarea psihica, riscurile ergonomice sau lipsa pauzelor regulate. In acest sens, evaluarea nu se limiteaza doar la existenta unor riscuri fizice, ci trebuie sa includa si factorii care pot afecta sanatatea salariatului pe termen lung, cum ar fi stresul profesional sau organizarea deficitara a timpului de lucru.
Fisa de identificare a factorilor de risc profesional si telemunca/ munca la domiciliu?
"Se modifica ceva in fisa de identificare a factorilor de risc profesional pentru personalul TESA/birouri in caz de lucru la domiciliu/telemunca?"
Raspunsul specialistilor:
Da, in practica fisa de identificare a factorilor de risc profesional trebuie revizuita atunci cand salariatii lucreaza in regim de telemunca sau munca la domiciliu, deoarece se schimba locul de munca si, implicit, unele riscuri specifice pentru care trebuie luate masuri de prevenire.
In cadrul fisei este util a se modifica urmatoarele pozitii (numerotarea corespondente rubricilor modelului Fisei de identificare a factorilor de risc profesional - Anexa 3, HG nr. 355/2007):
1. Se modifica locul de munca
2. Rubrica privind naveta zilnica (ore/zi) se bifeaza cu „Nu”, eliminand riscul de accident de traseu pe acea portiune
5. Riscul de electrocutare trebuie reevaluat pentru echipamentele folosite la domiciliu (laptop, monitor, prelungitoare)
10. Descrierea spatiului de lucru se poate modifica
11. Poate fi bifata, dar nu obligatoriu, munca in conditii de izolare care este definita in HG nr. 1091/2006.
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Fise de post - 50 modele actualizate conform Legii Transparentei Salariale
Transparenta salariala Ghid practic pentru angajatori
Munca in conditii de izolare reprezinta situatia in care lucratorul nu are contact vizual si comunicare directa cu alti lucratori, intr-un loc de munca organizat si nu i se poate acorda ajutor imediat in caz de accident sau situatie de urgenta. Totusi, in acest caz, izolarea este tratata de regula ca un factor de risc psihosocial.
27. Microclimat - angajatorul nu mai poate garanta direct controlul temperaturii si umiditatii sau iluminatului ergonomic standardizat din birourile oficiale.
29. Iluminat - angajatorul nu mai poate garanta iluminatului ergonomic standardizat din birourile oficiale.
Fisa de identificare a riscurilor profesionale este oglinda directa a identificarii riscurilor specifice la noul loc de munca. Medicul de medicina muncii trebuie sa cunoasca exact conditiile reale de lucru pentru a emite o fisa de aptitudine valabila. O fisa veche care mentioneaza doar sediul central nu acopera din punct de vedere legal activitatea desfasurata in regim de telemunca / la domiciliu.
De retinut!
In cazul unui eveniment in care este implicat un salariat care desfasoara activitate in telemunca / la domiciliu in timpul orelor de program, inspectorii ITM vor verifica daca riscurile specifice activitatii respective au fost corect identificate si aduse la cunostinta acestuia.
Un punct de vedere oferit de catre expertii de la PortalSSM <<<

LEGISLATIAMUNCII.RO



