Atunci cand o persoana fizica doreste sa angajeze legal o bona care este cetatean non-UE, apar o serie de obligatii care nu pot fi ignorate. De la formalitatile de imigrare si obtinerea avizelor de munca, pana la inregistrarea contractului si plata contributiilor sociale, toate acestea trebuie sa fie realizate in conformitate cu legislatia in vigoare.
In acest articol iti prezentam care sunt responsabilitatile in cazul angajarii unui strain de catre o persoana fizica si ce pasi trebuie urmati pentru a evita problemele legale.
Procedura de angajare in munca a unui cetatean strain din afara UE
Procedura de angajare in munca a unui cetatean strain din afara UE este destul de laborioasa, implicand mai multe etape, precum:
- Obtinerea de catre angajator a unui aviz de angajare
- Obtinerea viza de lunga sedere pentru angajare
- Obtinerea permisului unic de la IGI (Inspectoratul General pentru Imigrari)
- Intocmirea si inregistrarea contractului de munca
- Indeplinirea obligatiilor fiscale (plata impozitului si a contributiilor sociale) aferente contractului de munca
Intregul proces poate dura destul de mult si pot aparea nenumarate probleme, daca nu se cunoaste foarte bine legislatia. Din aceste motive, specialistii in legislatia muncii recomanda ca persoana fizica care doreste sa angajeze legal o bona cetatean non-UE (de exemplu o bona filipineza) sa apeleze la o agentie specializata atat pentru recrutare, cat si pentru efectuarea formalitatilor necesare pentru angajare si indrumare pentru depasirea primelor etape necesare in acest proces.
Iata, in principiu, pasii pentru angajarea legala a unui cetatean strain non-UE:
1. Initial este nevoie de obtinerea de catre angajator a unui aviz de angajare pe baza documentatiei depuse la IGI (Inspectoratul General pentru Imigrari), aviz ce poate fi obtinut doar daca sunt indeplinite anumite conditii. Dupa obtinerea avizului de munca, angajatorul trebuie sa trimita acest document viitorului angajat, iar acesta va obtine viza de lunga sedere pentru angajare de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.
2. Dupa intrarea in Romania, cetateanul strain va trebui sa obtina un permis unic de la IGI, prin depunerea unui dosar care sa contina documentatia corespunzatoare (pasaport, dovada detinerii legale a spatiului de locuit, contractul individual de munca, cu salariul inscris, adeverinta medicala, dovada achitarii taxelor aferente). Permisul trebuie reinnoit cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului pentru care a fost acordat initial.
3. Contractul individual de munca trebuie inregistrat la ITM in Registrul general de evidenta a salariatilor cu ajutorul aplicatiei Reges-Online, in conformitate cu prevederile HG 295/2025
Este nevoie si de contract SSM sau medicina muncii?
Referitor la contractul SSM, conform art. 9 alin. 4 din Legea 319/2006 si art. 16 alin. 1 din Normele aprobate prin HG 1425/2006, atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca pot fi asumate de catre angajator, in anumite conditii, intre care si aceea ca angajatorul sa fi urmat un program de pregatire in domeniu, atestat printr-un document de absolvire. In caz contrar, angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa organizeze un serviciu intern de prevenire si protectie si/sau sa apeleze la servicii externe.
Referitor la medicina muncii, conform art. 186 din Codul Muncii, angajatorul are obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii, asigurand in acest sens fondurile necesare (art. 7 din HG 355/2007).
Munca desfasurata de cetatenii non-UE in Romania - Lucrarea este un ghid practic ce detaliaza:
- procedura obligatorie ce trebuie parcursa la angajarea strainilor in Romania
- problemele frecvente si modalitati optime de rezolvare!Comanda ACUM >> Munca desfasurata de cetatenii non-UE in Romania
Ce trebuie sa faci din punct de vedere fiscal
Din punct de vedere fiscal, este nevoie la inceput de inregistrarea persoanei fizice angajatoare ca platitor de venituri din salarii. Acest lucru se realizeaza prin intermediul formularului 020 - Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru persoanele fizice romane si straine care detin cod numeric personal, in vederea luarii in evidenta fiscala (vectorul fiscal) pentru impozitul pe veniturile din salarii si contributiile sociale obligatorii.
Daca procesul de obtinere a CNP-ului pentru angajatul strain dureaza mai mult timp, trebuie sa se obtina in prealabil un numar de identificare fiscala (NIF) in baza declaratiei 030 - Declaratie de inregistrare fiscala/declaratie de mentiuni/declaratie de radiere pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal deoarece declaratia nominala D112 nu poate fi depusa pentru un angajat care nu are CNP sau NIF.
Declaratia 030 poate fi depusa fie de catre persoana fizica straina, fie de catre angajatorul roman in calitate de platitor de venit.
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Totul despre telemunca Legislatie explicata Studii de caz Modele de documente
Instruire si testare SSM 11 modele de teste si instructiuni proprii SSM
NIF-ul astfel obtinut va fi utilizat la completarea angajatului in declaratia D112, urmand ca dupa obtinerea CNP-ului sa se depuna declaratii rectificative D112 (rectificarea fiind permisa pentru modificarea unor elemente de identificare a asiguratului) pentru inlocuirea NIF-ului cu CNP-ul, precum si o noua declaratie 030 pentru radierea NIF-ului.
IMPORTANT! Indeplinirea obligatiilor fiscale implica si alte activitati, precum: deschidere cont SPV ca angajator, intocmirea si transmiterea periodica a declaratiile D112 si implementarea modificarilor legislative ce pot interveni pe perioada derularii contractului.
Veniturile obtinute de un angajat strain in baza unui CIM
Veniturile obtinute de un angajat strain in baza unui contract individual de munca incheiat cu un angajator roman sunt venituri de natura salariala si pentru ele se datoreaza toate obligatiile fiscale obisnuite, ca si in cazul unui angajat roman, si anume:
- CAS 25%, CASS 10% si impozit pe venit 10% (obligatii retinute la sursa din salariile angajatilor)
- CAM 2,25% (obligatie angajator)
Obligatiile fiscale se achita pana la data de 25 inclusiv a a lunii urmatoare trimestrului pentru care se datoreaza si se declara prin intermediul declaratiei nominale D112, care se depune in acelasi termen conform art. 80 alin. 2 lit. d si art. 81 alin. 1 din Codul fiscal.

LEGISLATIAMUNCII.RO



