Completarea corecta a registrului general de evidenta a salariatilor (ReviSal) este o obligatie esentiala pentru angajatori, iar orice eroare poate atrage sanctiuni din partea inspectorilor de munca.
Totusi, aceste sanctiuni nu pot fi aplicate oricand, ci doar intr-un interval legal bine definit.
Potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, o amenda contraventionala pentru erori in ReviSal poate fi aplicata doar in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. Daca acest termen este depasit, sanctiunea devine nula.
Erori in Revisal anulate de instanta
Decizie judecatoreasca: sanctiune anulata din cauza prescriptiei
Un exemplu concret este o hotarare pronuntata de Tribunalul Hunedoara pe 25 martie 2021, care a confirmat ca o sanctiune aplicata dupa expirarea termenului legal este nevalida.
In acest caz, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Hunedoara a amendat o societate pentru transmiterea eronata in ReviSal a datei de incepere a activitatii unor salariati. Mai exact, in loc de 1 martie 2016, angajatorul a inregistrat gresit data de 23 martie 2016. Desi eroarea s-a produs in februarie 2016, amenda a fost aplicata abia pe 20 martie 2019, adica la mai bine de trei ani distanta.
Tribunalul a constatat ca aceasta contraventie nu este una continua, ci se consuma in momentul introducerii datelor in sistem. Prin urmare, termenul de 6 luni a inceput sa curga din februarie 2016, iar ITM ar fi trebuit sa aplice sanctiunea cel tarziu pana in august 2016. Cum acest termen fusese demult depasit, instanta a anulat amenda.
Eroare in Revisal - Ce pot face angajatorii?
Daca primiti o sanctiune pentru o eroare in ReviSal, verificati:
– Data la care eroarea a fost comisa – termenul de 6 luni curge din acel moment.
– Data la care ITM a aplicat sanctiunea – daca termenul legal a fost depasit, sanctiunea poate fi anulata in instanta.
In plus, angajatorii pot invoca prescriptia chiar in fata inspectorilor de munca, solicitand anularea amenzii pe loc daca termenul de sanctionare a expirat.
Recomandare:
Desi prescriptia poate fi un argument solid in cazul unor sanctiuni tardive, cel mai sigur este sa evitati erorile in ReviSal si sa respectati obligatiile legale pentru a preveni astfel de situatii.
Iata o intrebare relevanta aparuta in PortalCodulMuncii, vizavi de erorile care pot aparea in Revisal:
"Se poate corecta data de sfarsit a unui spor permanent in Revisal? Concret, am operat stergerea sporului cu data gresita si as dori sa intervin asupra inregistrarii."

Noua lege a pensiilor Ghid practic

Diurna legala in Romania si in strainatate

Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Raspunsul specialistilor:
In programul Revisal nu exista rubrica Data sfarsit a sporului. Programul nu permite inregistrarea sporului pe o perioada determinata asa incat sa existe o data sfarsit.
Mai mult, programul nu permite nici inregistrarea incetarii acordarii unui spor salariatului astfel incat daca la un moment dat salariatul nu mai beneficiaza de un spor, in program sa se poate evidentia ca de la data xx salariatul nu mai beneficiat de spor, dar a beneficiat pana la acea data.