Controlul si sanctionarea concedierilor nelegale

Potrivit prevedrilor Art. 78 din Codul muncii republicat concedierea dispusa fara respectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.

Competenta materiala pentru solutionarea conflictelor de munca cu privire la incetarea contractului individual de munca prin concediere individuala apartine tribunalelor, iar competenta teritoriala, asa cum prevede art. 269 alin. (2) din Codul muncii, apartine instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.

Termenul in care instanta poate fi sesizata este prevazut prin art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. Cererile in vederea solutionarii conflictului de munca privind concedierea nelegala pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incetarea contractului individual de munca prin concediere individuala, pentru nerespectarea termenului respectiv fiind aplicabile dispozitiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 si ale art. 103 din Codul de procedura civila.

Nulitatea deciziei de concediere individuala poate avea uramotarele cauze:
- cauze de fond: de exemplu invocarea unui alt motiv decat cele prevazute limitativ de lege;
- cauze de forma: de exemplu, lipsa dispozitiei scrise privind concedierea individuala sau nemotivarea acesteia;
- cauze de procedura: de exemplu, emiterea deciziei de catre un organism fara competenta in acest domeniu.

Avand in vedere ca dispozitiile art. 79 din Codul muncii stabilesc expres faptul ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere, motivarea deciziei de concediere individuala trebuie sa fie privita foarte atent de angajator.

Conform art Art. 80 din Codul muncii in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea
salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

In situatia in care se constata ca procedura de concediere nu a respectat prevederile legale si instanta va dispune anularea ei, despagubirile care pot fi acordate salariatului sunt urmatoarele:

1. despagubiri banesti, egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, exemplificand in acest sens:
- angajatorul va trebui sa plateasca si primele de care salariatul ar fi beneficiat potrivit contractului individual sau colectiv de munca;
- persoana concediata este indreptatita la despagubiri indiferent de efortul facut pentru gasirea unui alt loc de munca si indiferent de reincadrarea sa la alt angajator in perioada anterioara anularii deciziei
de concediere;

2. daune cominatorii, in situatia in care angajatorul este de rea credinta si refuza ori tergiverseaza reintegrarea salariatului;

3, daune morale, in situatia in care salariatul dovedeste ca prin masura ilegala a angajatorului i-au fost afectate prestigiul, onoarea, reputatia, demnitatea sa.

Potrivit doctrinei juridice si practicii judecatoresti, pentru acordarea unor despagubiri morale, cel ce le pretinde trebuie sa aduca argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite de lege, i-au fost afectate. 


Cuantumul daunelor morate stabilit de instanta sunt intr-o anumita masura aproximative, instanta fiind obligata sa aiba in vedere o serie de criterii precum consecintele negative suferite de salariat pe plan fizic si psihic, importanta si gravitatea valorilor morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.

de Legislatia Muncii