Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
legislatiamuncii.ro cauta meniu

 

Stiati ca durata Concediului de Odihna NU mai afecteaza Concediul Medical?

Codul munciiconcediu de odihnaconcediu medical
Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul individual de munca cu respectarea legii si a contractelor colective aplicabile, si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic (art. 145 alin. (2) din Codul muncii republicat). Aceasta dispozitie legala nu mai este aplicabila, in ceea ce priveste concediul medical, dupa ce Curtea Europeana de Justitie, printr-o hotarare preliminara pronuntata la data de 20 ianuarie 2009, interpretand dispozitiile art. 7 din Directiva 2003/88, a declarat urmatoarele:


1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unor dispozitii sau unor practici nationale potrivit carora un lucrator aflat in concediu medical nu are dreptul la un concediu anual platit efectuat intr o perioada de concediu medical.

2) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca dreptul la concediul anual platit se stinge la expirarea perioadei de referinta si/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul national chiar si in cazul in care lucratorul s a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr o parte din aceasta si incapacitatea sa de munca a continuat pana la incetarea raportului sau de munca, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit.

3) Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca, la incetarea raportului de munca, nu se acorda nicio indemnizatie pentru concediul anual platit neefectuat lucratorului care s a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr o parte din aceasta si/sau in toata perioada de report sau intr o parte din aceasta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit. Pentru calculul indemnizatiei mentionate, remuneratia obisnuita a lucratorului, care este cea care trebuie mentinuta in perioada de repaus ce corespunde concediului anual platit, este de asemenea determinanta.

De ce este obligatorie aceasta hotarare a Curtii Europene de Justitie?

Argumente:
Dreptul intern respectiv, art. 140 alin. (2) din Codul muncii , este in contradictie cu prevederile Directivei nr. 2003/88/CE, in interpretarea data de Curtea Europeana de Justitie, situatie, in care, in baza art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei, se aplica prevederile directivei.

Art.148 alin.(2) din Constitutia Romaniei:
Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Motivarea angajatilor
Motivarea angajatilor

Vezi detalii aici

Ghid Complet pentru Departamentul HR
Ghid Complet pentru Departamentul HR

Vezi detalii aici

Procedura completa la angajare
Procedura completa la angajare

Vezi detalii aici




Curtea Europeana de Justitie este o jurisdictie careia ii incumba misiunea de a asigura respectul dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea tratatelor.

In sistemul institutional al comunitatii, Curtea Europeana de Justitie detine o putere suverana. Interpretand in ultima instanta tratatele, deciziile Curtii nu pot fi puse in discutie nici de statele membre, nici de celelalte institutii comunitare. De aceea, este admis ca jurisprudenta CEJ este izvor al dreptului comunitar, alaturi de legislatia primara si secundara.

Potrivit art. 234 (fost 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, daca in fata unei instante dintr-un stat membru se ridica o chestiune legata de interpretarea dreptului comunitar, acea instanta poate (iar daca este vorba de o instanta suprema, a carei hotarare nu mai poate fi atacata potrivit procedurii nationale, este obligata) sa ceara Curtii Europene de Justitie sa se pronunte printr-o hotarare de interpretare asupra normei comunitare.

Asadar, s-a instituit un sistem de cooperare in cadrul caruia CEJ sa fie consultata de catre jurisdictiile nationale atunci cand acestea din urma, avand de aplicat o dispozitie a dreptului comunitar intr-un litigiu cu care sunt sesizate, trebuie sa stie daca aceasta dispozitie este valida sau sa precizeze sensul pe care inteleg sa i-l dea.

Interpretarea sau aprecierea asupra validitatii unei norme comunitare, data prin hotararea CEJ se impune atat pentru instanta respectiva cat si pentru toate celelalte instante care sunt chemate, in cadrul cailor de recurs nationale, sa se pronunte in acelasi litigiu, cat si altor instante in fata carora textul in cauza va fi invocat.

Tratatele comunitare nu contin nici o dispozitie conform careia ele ar trebui sa prevaleze asupra dreptului intern al statelor membre.

Din acest motiv s-ar putea sustine ca revine fiecarui stat membru sa fixeze el insusi nivelul la care dreptul comunitar ar trebui sa fie inserat in ordinea sa juridica. Unele jurisdictii nationale au inceput prin a decide ca in caz de conflict intre o norma comunitara si o norma interna, cea mai recenta ar trebui sa prevaleze. O asemenea abordare dadea statelor membre posibilitatea de a anihila efectele dreptului comunitar, edictand reguli interne cu valoare juridica superioara sau chiar egala cu a normelor comunitare.

De aceea, CEJ, printr-o alta hotarare devenita celebra (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. S-a decis astfel ca, decurgand din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, NORMELE COMUNITARE PRIMEAZA ASUPRA TUTUROR NORMELOR NATIONALE, CHIAR ULTERIOARE SI - ASPECT DEOSEBIT DE IMPORTANT , INDIFERENT DE NATURA SAU RANGUL TEXTULUI NATIONAL IN CAUZA (CONSTITUTIE, LEGE, DECRET, HOTARARE) ORI ALE TEXTULUI COMUNITAR (TRATAT, REGULAMENT, DIRECTIVA, DECIZIE).

Astfel, Curtea Europeana de Justitie, preocupata de a asigura aplicarea imediata si superioritatea dreptului comunitar, nu lasa deloc alegere sistemelor juridice nationale.

Potrivit jurisprudentei Curtii, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nu este conditionata de abrogarea formala a regulii nationale contrare.

Prin urmare, desi art. 145 alin. (2) din Codul muncii republicat nu a fost modificat, durata concediului de odihna nu mai este afectata de concediul medical.

Astfel, hotararea Curtii Europene de Justitie este obligatorie si pentru instantele din Romania, fapt pentru care, dispozitiile art. 145 alin. (2) din Codul muncii potrivit carora concediul de odihna se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat nu mai sunt aplicabile pentru situatiile in care salariatii au fost in concediu medical.

Prin urmare concediu medical nu mai diminueaza durata concediului de odihna.

Potrivit dispozitiilor art. 49 din Codul muncii republicat, suspendarea contractului individual de munca poate intervene de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti. Suspendarea contractului de munca are ca effect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a drepturilor de natura salariala de catre angajator.

Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a drepturilor de natura salariala de catre angajator, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.

Prin urmare, partile raportului de munca pot stabili prin contractul individual de munca, prin contractul colectiv de munca sau prin regulamentul intern ca pe durata suspendarii contractului de munca, in anumite situatii sa nu fie diminuata durata anuala a concediului de odihna. Cu exceptia concediilor medicale, celelalte situatii de suspendare a contractului individual de munca vor fi negociate de parti astfel cum am aratat mai sus.
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!


Data aparitiei: 02 Martie 2012
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele


Rating:


Stiati ca durata Concediului de Odihna NU mai afecteaza Concediul Medical? Nota: 5 din 5 - 1 vot.
 

 
x
(cel putin 10 caractere)


Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!
 

Comentarii (3)


14-Aug-2012

Codul muncii completat si modificat in 2012 nu a tinut cont de Curtea Europeana de Justitie care s-a pronuntat in 20 ianuarie 2009. Sa avem pardon dar asta este doar o interpretare a dvs.

05-Mar-2012

Da ,chiar erau necesare aceste precizari- modificari,deoarece fac parte dintre persoanele care au avut CO diminuat din pricina unui CM prelungit adica 6 luni in urma unei interventii neurochirurgicale.

05-Mar-2012

"Stiati ca durata Concediului de Odihna NU mai afecteaza Concediul Medical?" Fara a ofensa pe nimeni formularea din titlu nu este corecta

 

ClubLegislatiaMuncii.ro - intrebarea zilei

 
Pensie Anticipata Din Pensie Handicap Gr IIIIntrebare: Buna ziua, sunt pensionat pe caz de boala grad III, am si calitatea de salariat cu program redus de 4 ore la o societate comerciala. Implinesc 63 ani pe 14.07.2017 si doresc sa trec din pensie pe caz de boala grad III in pensie anticipata fara penalizare, ca beneficiar al art. 65 alin. 5 din Legea pensiilor actualizată 2017, Legea 263/2010. deoarece locuiesc in Tg.Mures de peste 30 de ani. Mentionez ca am o vechime de 35 de ani si 4 luni. Va multumesc
 

Raspuns: In primul rand ar trebui sa va inceteze plata pensiei de invaliditate de grad III in baza unui motiv... citeste tot raspunsul aici


Descarca GRATUIT
“Codul Muncii - 19 modificari majore in luna august”
exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.

 

CODUL MUNCII - 19 modificari majore in luna august 2017

 
Descarca GRATUIT raportul special
Codul Muncii - 19 modificari majore in luna august
 
Toate modificarile aparute in Codul Muncii sunt explicate detaliat in raportul
 
"Codul Muncii - 19 modificari majore in luna august"

 

 

 

 

 
 
 



 
Codul Muncii a suferit 19 modificari in luna august!
Atentie la modificarile din Codul Muncii! De la 1 august au aparut modificari majore care afecteaza toate firmele!

Descarcati gratuit Raportul Special

"Codul Muncii - 19 modificari majore in luna august"

Da, vreau sa primesc newsletterul Legislatia Muncii