Forma contractului de munca temporara - cine cu cine, cum si ce se intampla daca nu...?

In cadrul "inchirierii" de personal exista raporturi juridice de munca intre salariatul temporar si agentul de munca temporara, respectiv raporturi contractuale comerciale intre utilizator (cel care il "foloseste" pe salariatul "inchiriat") si agentul de munca temporara.

Contractul de munca al salariatului "inchiriat" urmeaza aceleasi proceduri ca si un contract de munca "obisnuit", insa daca apar probleme solutiile nu sunt tocmai la indemana.

Amselectat mai jos o "batalie" de solutii exact contrare fata de situatia in care agentul de munca temporara uita sa se incheie contractul de munca cu salariatul inchiriat ("uita" cu sau fara ghilimele…).

Contractul de munca temporara se incheie in scris (art. 93 alin. 1 din Codul muncii).
Dar daca acest contract nu a fost incheiat in forma scrisa?

Intr-o opinie, daca acest contract nu a fost incheiat in forma scrisa, devin incidente dispozitiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii, conform caruia, in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata .

Intr-o alta opinie  s-a sustinut ca aceasta reprezinta o conditie ad validitatem, adica far de care contractul de munca nu este valabil. S-a aratat ca, deoarece contractul de munca temporara „este un act auxiliar care se poate incheia doar pe baza existentei unui contract de punere la dispozitie", contract comercial care se incheie obligatoriu in forma scrisa ca o conditie ad validitatem, se aplica principiul accesorium sequitur principalem (accesoriul urmeaza soarta principalului), astfel ca si in cazul contractului de munca ar rezulta conditia ad validitatem a formei scrise.

Intr-o alta opinie  se arata ca forma scrisa a contractului de munca temporara este o cerinta ad probationem (adica pentru proba, pentru dovada… spre exemplu daca vine ITM-ul ce-greu-de-convins-cu-vorbe), deoarece dispozitiile din Codul muncii nu sanctioneaza cu nulitatea contractului nerespectarea formei scrise, iar, pe de alta parte, „cerinta formei scrise ad validitatem nu poate fi dedusa, ci trebuie sa fie reglementata legal in mod expres". S-a aratat in doctrina ca la solutia contractului pe durata nedeterminata - urmare a incheierii contractului pe durata determinata cu incalcarea legii - nu se poate ajunge prin aplicarea prin analogie a art. 16 alin. 2 si a art. 102 alin. 2 din Cod, deoarece ele se refera la cu totul alte situatii decat cele avute in vedere de art. 81 din acelasi Cod .

In fine, in a patra opinie – care este a mea – contractul chiar trebuie incheiat in scris. Adica intrebarea "ce se intampla daca nu...?" nici nu trebuie sa existe. Cine e atent – bine, cine nu - poate sa „intre” la infractiuni gen neincheierea contractelor, evaziune fiscala si alte "fineturi".

Horatiu Sasu,
Jurist si economist
Consultant in afaceri

de Legislatia Muncii