Autodisponibilizare. Efecte. Deosebire fata de demisie.

Autodisponibilizare. Efecte. Deosebire fata de demisie.

Codul muncii – art. 55 lit. b, art. 79

Cererea de constatare a incetarii raporturilor de munca la o anumita data nu poate fi primita, in conditiile in care salariatul a continuat sa lucreze si dupa aceasta data, iar incetarea contractului individual de munca a intervenit la o data ulterioara, ca urmare a cererii de demisie formulata de catre angajat. Autodisponibilizarea nu echivaleaza cu demisia, deoarece autodisponibilizarea prezinta relevanta doar pentru stabilirea ordinii de prioritati in ipoteza incetarii contractului individual de munca prin concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.

Curtea de Apel Timisoara, sectia conflicte de munca si asigurari sociale, decizia civila nr. 25 din 15 ianuarie 2007

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. 7319/59/31 mai 2006, reclamanta R.A. a chemat in judecata pe parata S.C. „B.” S.A. Bucuresti, solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa anuleze in parte decizia nr. 300 din 2 mai 2006, in sensul de a se constata incetarea contractului de munca cu data de 17 martie 2006, sa oblige parata la plata a 20 de salarii compensatorii, conform art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamanta arata ca a fost angajata Bancii B. – Sucursala Timis, in functia de coordonator vanzari retail si ca, la inceputul lunii februarie 2006, conducerea sucursalei a primit noua organigrama privind posturile si departamentele din cadrul bancii, conform cu care postul ei urma a fi desfiintat.

In aceste conditii, la 3 martie 2006, a solicitat conducerii bancii centrale, prin e-mail, sa-i comunice oferta bancii pentru incadrarea pe postul de ofiter de credite SBB, iar, la 15 martie 2006, conducerea bancii centrale i-a transmis un act aditional la contractul de munca, nesemnat, prin care se modifica felul muncii, in sensul ca in locul postului de conducere a unui departament i s-a oferit un simplu post de ofiter de credite, cu drepturi salariale mult mai mici, fara a i se oferi un alt post de conducere. Prin adresa inregistrata sub nr. 575/3444/17 martie 2006, reclamanta a instiintat conducerea bancii ca nu este de acord cu modificarile propuse prin actul aditional, in privinta schimbarii felului muncii si a atributiunilor postului, si a solicitat paratei sa faca aplicarea dispozitiilor art.24 coroborat cu art. 26 din Contractul colectiv de munca pe anii 2005 – 2006.

Totodata, se precizeaza ca intre parti a fost purtata o vasta corespondenta, reclamanta solicitand, de fiecare data, incepand cu 17 martie 2006, incetarea raporturilor de munca in baza art. 55 lit. b din Codul muncii, cu aplicarea dispozitiilor art. 24 si 26 din Contractul colectiv de munca, insa conducerea bancii a evitat sa-i comunice motivul pentru care nu s-a dorit aplicarea dispozitiilor contractului colectiv de munca.

La data de 2 mai 2006 i-a fost comunicata decizia nr. 300, conform careia raportul de munca al reclamantei a incetat prin demisie, in baza art. 79 din Codul muncii, fara a i se acorda drepturile compensatorii.

Prin intampinare, parata a solicitat respingerea pretentiilor reclamantei, motivat de faptul ca nu exista nici un temei legal care sa justifice pretentiile acesteia.

Astfel, se arata ca la baza incetarii raporturilor de munca a stat cererea de demisie, depusa de contestatoare la 2 mai 2006, in care se mentioneaza expres ca reclamanta isi da demisia incepand cu 3 mai 2006. Reclamanta ar fi fost indreptatita la cele 20 de salarii compensatorii numai in situatia in care incetarea raporturilor sale de munca cu S.C. „ B.” SA ar fi intervenit in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a reorganizarii activitatii. incetarea raporturilor de munca prin demisie este recunoscuta de reclamanta, insa aceasta contesta momentul incetarii raporturilor de munca, situatie in care nu sunt aplicabile dispozitiile art. 24 – 26 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate. Unitatea i-a oferit reclamantei un post corespunzator pregatirii profesionale, pe care aceasta din urma l-a refuzat in mod repetat.

In speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 55 lit. b din Codul muncii, intrucat raportul de munca a incetat prin demisie, astfel incat reclamanta nu poate beneficia de cele 20 de salarii compensatorii.

Prin sentinta civila nr. 2414 din 21 septembrie 2006, Tribunalul Timis a admis actiunea, a anulat in parte decizia nr.300/2 mai 2006, vizand data incetarii raportului de munca, si, in consecinta, a constatat incetarea contractului individual de munca al reclamantei incepand cu data de 17 martie 2006, a obligat intimata sa plateasca contestatoarei 20 de salarii compensatorii, conform art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca principiul libertatii muncii da dreptul salariatului de a denunta contractul individual de munca, acesta avand doar obligatia de a anunta angajatorul, iar art. 24 alin. 2 lit. A din Contractul colectiv de munca stabileste posibilitatea salariatului sa se autodisponibilizeze in conditiile art. 26 alin. 1 din acelasi contract colectiv de munca.
Prin inscrisul nr. 574/3444/17.03.2006, adresat de catre reclamanta paratei, se notifica faptul ca reclamanta nu intelege sa accepte propunerile paratei de modificare a contractului individual de munca, ci doreste a se da eficienta dispozitiilor art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, referitoare la autodisponibilizare cu acordarea platilor compensatorii prevazute de art. 26.

Pe de alta parte, inscrisul nr. 575/5528 din 2 mai 2006, care fundamenteaza decizia nr. 300 din 2 mai 2006, reprezinta o reiterare a cererii de autodisponibilizare initiale, careia parata nu a inteles sa-i dea curs decat dupa adoptarea noului contract colectiv de munca pe anii 2006 – 2007, contract prin care s-au eliminat aceste dispozitii.
in termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus, a declarat recurs parata, recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara sub nr. 7392/59/2006 si prin care solicita modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii.

In motivarea cererii de recurs se arata ca, in mod eronat, instanta de fond a constatat ca data incetarii raportului de munca al reclamantei-intimate cu societatea recurenta ar fi 17 martie 2006, deoarece, prin cererea din 2 mai 2006, reclamanta a solicitat incetarea raporturilor de munca cu 3 mai 2006, continuand sa presteze, in mod efectiv, activitate pana la 3 mai 2006, pe acelasi post de coordonator vanzari retail.
Astfel, instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia reclamantei, in conditiile in care din inscrisurile depuse la dosarul de fond rezulta ca ea a refuzat oferta bancii, situatie in care nu s-a procedat la nici o modificare in statutul sau de salariat, ramanand cu aceeasi functie si acelasi salariu.

Avand in vedere refuzul repetat al reclamantei de a accepta un post corespunzator pregatirii sale profesionale si cererea de demisie, prezentata la 2 mai 2006, conducerea bancii a luat act de cererea de demisie a contestatoarei, exprimata in mod neechivoc, si a procedat la emiterea deciziei contestate.
Prin urmare, raportul de munca al reclamantei a incetat prin demisie, iar nu ca urmare a reorganizarii activitatii, astfel incat dispozitiile art. 24 – 26 din contractul colectiv de munca, valabil pe anul 2005-2006, nu au aplicabilitate in cazul reclamantei, intrucat postul acesteia nu a fost desfiintat.

Prin intampinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, aratand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, iar parata incearca sa induca in eroare instanta de judecata fata de data cererii de autodisponibilizare, care este cea de 17 martie 2006, fapt care rezulta din adresa nr. 575/3444/17.03.2006, si nu cea de 2 mai 2006. in cererea formulata la 17 martie 2006, reclamanta a aratat, in mod neechivoc, intentia de a se autodisponibiliza cu acordarea platilor compensatorii.

Analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 3041 C. pr. civ., instanta a apreciat recursul intemeiat, cu urmatoarea motivare:
Instanta de fond a retinut in mod gresit starea de fapt si a interpretat gresit dispozitiile legale incidente spetei.

Reclamanta R.A. a fost angajata paratei in functia de coordonator (vanzari retail) in cadrul sucursalei Timis.

In luna februarie 2006, urmare a unor masuri de reorganizare si optimizare a activitatii in unitatile teritoriale ale bancii parate, s-a infiintat la nivelul Sucursalei Timisoara un post de ofiter SBB, care i-a fost oferit reclamantei, avand in vedere vechimea si experienta profesionala a acesteia, post care a fost refuzat de catre aceasta.

Avand in vedere ca postul ei nu se mai regasea in organigrama, reclamanta a formulat o cerere la 17 martie 2006, prin care a solicitat paratei sa faca aplicarea dispozitiilor art. 24 coroborate cu cele ale art. 26 din Contractul colectiv de munca pe anul 2005 – 2006.

Reclamanta a continuat sa lucreze, purtand o corespondenta cu parata pe marginea cererii si solicitand aplicarea dispozitiilor art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, precum si incetarea raporturilor de munca prin demisie, in temeiul art. 55 litera b si art. 79 din Codul Muncii.

La 2 mai 2006, reclamanta a depus o cerere ferma de demisie, cerere de care unitatea a luat act prin decizia contestata, data incetarii raporturilor de munca fiind 3 mai 2006.

Cererea reclamantei de a se constatata incetate raporturile de munca, incepand cu 17 martie 2006, nu poate fi primita, in conditiile in care reclamanta a continuat sa lucreze si dupa aceasta data, iar incetarea raporturilor de munca s-a produs ca urmare a cererii formulate la 2 mai 2006.
Cererea reclamantei de obligare a paratei la plata a 20 de salarii compensatorii este neintemeiata.

Pentru a beneficia de platile compensatorii, art. 26 alin. 1 din contractul colectiv de munca prevede ca incetarea raporturilor sa se faca pentru motive care nu tin de persoana salariatului, concedierea putand fi individuala sau colectiva, potrivit art. 66 din Codul muncii.

Art. 24 alin. 2 din contractul colectiv de munca prevede o ordine de prioritati a concedierilor, stabilind ca primii concediati sunt reprezentati de personalul care doreste sa se autodisponibilizeze in conditiile art. 26 alin. 1 din Contractul colectiv de munca.

Autodisponibilizarea nu echivaleaza cu demisia, deoarece autodisponibilizarea prezinta relevanta doar pentru stabilirea ordinii de prioritati, nu si pentru incetarea raporturilor de munca, art. 26 alin.1 din contractul colectiv de munca impunand ca acestea sa inceteze prin concediere in conditiile art. 66 din Codul muncii.
In cazul reclamantei, nu a fost vorba de o concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, ci de o demisie a reclamantei, care a dorit incetarea raporturilor de munca prin demisie.

Concedierea cu consecinta platii drepturilor compensatorii este la latitudinea bancii, deoarece art. 24 din Contractul colectiv de munca prevede ca „banca poate hotari concedierea”, iar art. 26 din acelasi contract se refera la „situatia desfacerii contractul de munca ca urmare a concedierii”.

Cum in cazul reclamantei nu a operat o concediere, raporturile de munca incetand prin demisie, in baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., instanta a apreciat recursul ca intemeiat si a dispus modificarea in tot a sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.

de Legislatia Muncii